Rebeliunea stivuitoarelor: Fără AI se împotmolesc, dar cu prea mult începe balamucul

Acum un sfert de secol, un producător german de componente auto venea la Sibiu în căutare de salarii mici. O singură excepție au făcut: câțiva stivuitoriști au fost aduși din Germania, cu salariile de acolo, diurne și „sporul de lumea a treia” – un bonus plătit expaților atunci când erau trimiși să lucreze în țări de pe o listă pe care atunci figura și România.

De ce? Pentru că, oricât de bine erau instruiți și motivați, localnicii tot mai izbeau de toți pereții câte un lot de piese din când în când și risipeau astfel orice economie de costuri produseseră până atunci.

Între timp, producătorul german a devenit chinez, iar acum caută să reducă personalul și să-l înlocuiască, pe cât se poate, cu roboți. Iar vârful de lance al automatizării asistate de inteligența artificială este din nou banalul stivuitor. Pentru că se găsește exact în punctul de echilibru dintre maturitate tehnologică, nevoie scalabilă de piață și calcule contabile favorabile.

Modelele de limbaj nu reușesc deocamdată să își acopere costurile în creștere cu antrenarea și centrele de date, iar roboții umanoizi sunt spectaculoși, dar complet inutili pentru mulți ani de acum încolo. Oportunitatea de creștere a productivității apare însă în zona mai „plicticoasă” a AI-ului fizic, cu aplicabilitate în industrie sau construcții. Dar doar anumite operațiuni: tencuială, vopsitorie, șape mecanizate, potrivit unuia dintre experții intervievați.

Atenție la picioare!

Un europalet pe roți se mișcă ezitant către gleznele vizitatorilor de la Romexpo; destul de aproape cât să le atragă atenția, dar nu destul de repede ca să poată speria pe cineva.

La Translogistica – târgul anual de echipamente de transport – automatizările nu mai sunt de mult ceva exotic. Dar când vezi semne că ar fi ghidate de inteligența artificială, începi să ai întrebări: deja umblă roboții singuri printre noi?

Nu chiar. Cineva stă mereu cu ochii cât cepele și degetul pe „butonul roșu”, ca să-l oprească în caz de orice. Chiar și așa, decizia de frânare este luată pe baza semnalului de la senzori clasici. „Unde sunt riscuri de securitate nu lăsăm la libera alegere. Iterăm toate cazurile posibile să nu ia o decizie aiurea”, explică pentru cititorii Standard Răzvan Dima, cofondator la Artsys, un furnizor român de automatizări.

În mediul industrial există proceduri clare și riscuri profesionale asumate, dar chiar și acolo măsurile de protecție a muncii pot fi draconice, până la punctul în care culoarul pe care se mișcă mașinăria este delimitat de o cușcă și i se taie de îndată curentul în caz că vreun muncitor sare gardul, adaugă d-l Dima.

Inteligența artificială ajută în principal la poziționarea finală: să recunoască paletul și să înțeleagă de pe ce parte poate să-l ridice, ducând astfel la bun sfârșit o sarcină la care altă dată se bloca. Dar în rest, senzorii și programarea clasică fac toată treaba. Balansul fin dintre automatizare clasică și autonomie decizională este cheia, mai ales pentru procesul de omologare, care se face în regim de autoreglementare, dar este de facto impus de majoritatea cumpărătorilor.

Iată cifrele

Mica platformă costă 50 de mii de euro, un stivuitor de sarcină grea ajunge la 100 de mii, iar un braț robotic industrial, la 20 de mii, spune Răzvan Dima și precizează că firma a vândut 30 de echipamente în cei doi ani de la înființare.

Tot la nivelul a 100–150 de mii de euro, cifră variabilă în funcție de versiunea de echipare, intenționează să vândă și Forcelift – companie care are stivuitorul în curs de omologare, explică managerul general Ștefan Ciobanu.

Costul este de până la 10 ori mai mare decât al unui echipament clasic, cu operator. Costul cu un stivuitorist este între 20 și 25 de mii de euro pe an, iar dacă un echipament înlocuiește două schimburi, există șansa unei amortizări în doar 3-4 ani – chiar și în scenariul în care e păstrat câte un supraveghetor la fiecare cinci echipamente – promit furnizorii.

Devine astfel limpede provocarea de business: să vândă un număr minim, suficient pentru a-și acoperi investiția în cercetare și omologare, dar și oportunitatea: ca mai departe să aibă disponibil un produs cu profit marginal substanțial, pe o piață care nu poate decât să crească.

Și totuși încă nu

Dar sigur că nimic nu-i vreodată atât de simplu pe cât pare. La mică distanță de cele două standuri a venit și competiția din China, deocamdată doar cu echipamente clasice. HELI, unul dintre cei mai mari producători mondiali de profil – doar inginerii sunt vreo 2000 – are în portofoliu și soluții automatizate și e gata să le trimită și la noi când va fi cerere destulă.

„Da, robotul lucrează 24 din 24 de ore și nu vrea să meargă la țigară. Totuși, cumpărătorii sunt mai reticenți”, spune Simona Grigorescu, directoarea de vânzări a reprezentanței din România. De exemplu, opțiunea pe baterii costă cu doar 4.000 de euro mai mult față de cea Diesel, diferență care se amortizează în doar un an și jumătate, dar chiar și așa, unii clienți aleg să nu facă trecerea, detaliază d-na Grigorescu.

De ce ezitarea față de automatizare? Explică Steluța Creangă, director de logistică la Efes Moldova, la o altă conferință din București – Supply Chain & Logistics Forum: „Până să ajungem acolo mai trebuie adaptat și AI-ul dar și depozitele trebuie să îndeplinească niște criterii. Noi de exemplu avem o fabrică veche care a fost renovată, este o barieră a noastră”.

Altfel, nevoia chiar există: „În Chișinău, cea mai dificilă poziție de ocupat este cea de stivuitorist. Orice altceva se mai găsește”, povestește d-na Creangă.

Un studiu al Universității din Brașov despre impactul AI în industria stivuitoarelor preconizează, până la finalul deceniului, o creștere de 40% a productivității, o reducere cu 20% a necesarului de forță de muncă slab calificată, 25% creștere a eficienței operaționale și 15% economie la costurile de achiziție.