Comuna cu termocentrală arată de ce a fost greșit pariul exclusiv pe soare și vânt

La finalul unui ciclu de 35 de ani în care mai mult de 50 de orașe din România și-au închis termocentralele, o comună de 3.000 de suflete și-o deschide pe a ei. Ceva mic, pe măsura unei comune – doar 1 MW putere electrică și încă 3 MW putere termică – dar totuși destul cât să dea și vecinilor mai mari.

Centrala urmează să funcționeze de anul viitor, pe bază de biogaz și biomasă, una dintre cele mai nedreptățite resurse regenerabile de pe la noi; iar capacitatea pare să fie doar o picătură într-un ocean. Dar să facem un calcul simplu: dacă fiecare dintre cele aproape 3.000 de comune ar avea câte una, România ar deveni de nerecunoscut.

Producție anuală de curent mai mare decât a centralei de la Cernavodă, zeci de mii de locuri de muncă în plus, oportunitatea de a valorifica produsele secundare din agricultură, adesea considerate azi deșeuri. Destui bani în economie cât să ridice PIB-ul cu câteva procente și să mai taie din deficitul scăpat de sub control la București.

Ce-i drept, nu este ieftin deloc, dar asta și pentru că nu există integratori locali care să optimizeze și să scaleze costurile; totuși, nu este nici cu mult mai scump decât alte surse regenerabile. Investiția se ridică la 8,6 milioane de euro, accesați printr-un proiect european. Distincția crucială o face contextul: această variantă iese pe plus dacă există utilizare pentru căldura generată – fie pentru încălzire rezidențială, fie pentru sere sau industrie alimentară.

„Centrala pe bază de biogaz și biomasă reprezintă cea mai mare investiție a comunei noastre. Este un proiect mare pentru o comună mică, cu 3.000 de locuitori. Agentul termic pe care îl producem poate să încălzească toată comuna Seleuș și orașele Ineu și Pâncota. Suntem la 60-70% stadiu de realizare, echipamentele au ajuns din Italia”, spune primarul Cristian Branc.

Care este problema

De ce este situația din Seleuș o excepție și nu regula? Bătălia energiilor regenerabile se dă azi între coloși: eolianul și solarul, care produc fiecare câte 10% din necesarul de curent al țării, dar la orele cele mai nepotrivite. În această luptă a căzut victimă biogazul, care poate produce curent exact atunci când este necesar, fără baterii sau alte artificii.

Mai exact, subvenția care a existat până acum 10 ani a fost eliminată ca urmare a avântului pe care îl luaseră eolienele, dar n-a mai fost pusă la loc atunci când solarul a venit să contrabalanseze.

Acum două decenii începea în România boom-ul energiei eoliene, propulsat de subvențiile incluse pe factura consumatorilor. După doar câțiva ani, producția concentrată pe timp de noapte a dezechilibrat sistemul. Cu o investiție totală estimativă de 7 miliarde de euro, vântul asigură azi o producție de 6TWh, adică puțin peste o zecime din total.

Acum un deceniu a început boom-ul energiei solare, ajutat de ieftinirea abruptă a panourilor și de ridicarea restricțiilor la importurile chinezești. Energia produsă peste zi a ajutat parțial la echilibrarea sistemului și astfel a permis chiar un al doilea boom eolian. Aici, investițiile totale se apropie de 10 miliarde de euro iar producția este de 5TWh pe an, adică puțin sub o zecime din total.

Biogazul și biometanul au picat exact la mijloc. Subvenția a fost eliminată și așa a rămas. Puțini – cel mai adesea fermieri – au ales să facă investiția oricum, pe banii și pe riscul lor sau pe subvenții punctuale. Azi, capacitățile din biogaz însumează aproximativ 22 MW în 30 de unități de producție. Alții preferă să transforme biogazul mai departe în biometan și să-l injecteze în rețeaua de gaze naturale.

Aici pare deocamdată să fie oportunitatea pentru următorii ani, sugerează MOL într-un studiu comparativ regional, citat de Financial Intelligence. Comparația cu restul Europei arată dimensiunea decalajului. Continentul avea aproape 2.000 de instalații de biometan în trimestrul al doilea din 2026, potrivit datelor citate în documentarea pieței, în timp ce Germania are peste 20.000 de stații de biogaz. România dispune de resurse agricole comparabile cu cele ale unor piețe importante, dar a construit mult mai puține instalații.

Prezentarea, bazată pe date ale European Biogas Association, estimează că România ar putea produce până la 8 miliarde de metri cubi de biometan anual în 2050, ceea ce ar plasa-o pe locul al doilea în Europa Centrală și de Est, după Polonia. Strategia energetică națională menționează aceeași ordine de mărime.

Cum arată contextul

România are ferme, resturi vegetale și deșeuri organice din abundență. Are și nevoie de energie sigură. Legătura dintre aceste două realități începe să atragă investiții, deși sectorul rămâne la început. Biogazul poate fi produs continuu, atât timp cât instalația primește materie primă și funcționează în parametrii proiectați. Electricitatea poate fi livrată în orele de vârf, iar căldura poate alimenta ferma sau o rețea locală. După purificare, biogazul devine biometan, care poate fi introdus în rețeaua de gaze dacă respectă cerințele tehnice.

Contează și locul în care este produsă energia. O instalație poate fi amplasată lângă o fermă, o fabrică alimentară sau o sursă de deșeuri biodegradabile. Producția distribuită poate reduce presiunea asupra unor segmente ale rețelei și poate valorifica local căldura, care altfel s-ar pierde.

Contextul energetic face această flexibilitate tot mai valoroasă. România și-a asumat prin PNRR închiderea unor capacități pe cărbune de 710 MW până la 31 august 2026. Pe 28 august, Guvernul a decis însă prelungirea temporară a funcționării unor grupuri de la Craiova și Turceni, invocând seceta severă, temperaturile ridicate, consumul din orele de vârf și producția redusă prognozată din surse eoliene și fotovoltaice. Unitățile de la Craiova urmează să fie menținute până la sfârșitul trimestrului al doilea din 2027, iar grupul Turceni 5 până la sfârșitul primului trimestru din 2028.

În privința calendarului, România are acum un cadru legislativ pentru producerea, injectarea și comercializarea biometanului, introdus prin OUG 9/27 februarie 2026. Obiectivul prevăzut este o pondere de cel puțin 5% biometan în gazele transportate și distribuite până în 2030. Primele proiecte comerciale de anvergură sunt în pregătire, iar o parte dintre ele au termene de operare în 2027–2028.

Ce spun calculele

Economia biogazului începe cu o unitate foarte mică: animalul din fermă. Teodor Vintilă, profesor la Universitatea de Științele Vieții din Timișoara, estimează că dejecțiile a trei vaci pot produce aproximativ 2.000 de metri cubi de biogaz pe an.

„Acest biogaz se poate converti în unități de cogenerare, energie electrică și termică. Acel gaz se arde într-un motor termic, care motor termic învârte un generator de curent electric. Electricitatea produsă prin această tehnologie este undeva la 4,56 megawați-oră electricitate, energie electrică pe care, dacă o vindem la prețul de 100 euro megawați-oră, cam pe aici este undeva prețul actual la electricitate, de la cele trei văcuțe putem să obținem undeva la 456 euro pe an”, explică profesorul Vintilă citat de Agrointeligența.

Dacă gazul este purificat până la obținerea biometanului, energia conținută poate ajunge la aproximativ 12 MWh, cu o valoare de circa 600 de euro la un preț de 50 de euro/MWh. Sunt calcule orientative, sensibile la randamentul tehnologiei, compoziția gazului și prețurile efective de vânzare.

La nivelul unei ferme cu mii de animale, volumele devin relevante. În plus, digestatul rezultat după fermentare poate fi folosit ca fertilizant, în funcție de caracteristicile sale și de regulile aplicabile. Astfel, o parte din nutrienți se întorc în sol, iar fermierul poate reduce necesarul de îngrășăminte cumpărate.

Investiții în biogaz

Biogazul poate fi adaptat unor dimensiuni diferite. O fermă poate produce în primul rând pentru propriul consum, în timp ce o instalație de dimensiuni mai mari poate aproviziona rețeaua și poate deservi mai mulți furnizori de materie organică.

La Pașcani, Agrocomplex Lunca a finalizat în 2026 o instalație de aproape 4,5 milioane de euro, finanțată inclusiv cu 2,98 milioane de euro prin PNRR. Stația este proiectată să proceseze anual aproximativ 10.000 de tone de dejecții animale și 2.000 de tone de deșeuri vegetale, cu o capacitate maximă de 630 kW.

„O parte va fi autoconsum în fermă și diferența o vom injecta în rețea”, a explicat directorul general Bogdan Pantazi, în perioada testelor pentru livrarea energiei. În acest model, ferma își acoperă o parte din necesarul energetic, iar surplusul poate deveni venit.

PNRR a sprijinit și alte proiecte de acest tip. Ziarul Financiar relatează că șase proiecte pentru instalații de biogaz pe bază de gunoi de grajd au fost selectate pentru finanțare, cu o valoare totală de aproximativ 100 de milioane de lei. Printre proiectele menționate se numără și cel al Panifcom, cu o capacitate prevăzută de 1.000 kW și un necesar anual de până la 20.000 de tone de dejecții, completate cu materie vegetală.

Investiții în biometan

Oportunitatea mult mai scalabilă se găsește în biometan, gazul purificat, cu proprietăți compatibile cu utilizările pentru care este necesară calitatea gazului natural.

În județul Alba, DN AGRAR și BSOG Energy pregătesc o instalație estimată la aproximativ 30 de milioane de euro. Proiectul are o capacitate inițială prevăzută de până la 15 MW, cu posibilitatea extinderii peste 20 MW. DN AGRAR ar urma să furnizeze materia primă în baza unui contract pe 15 ani și estimează venituri anuale de aproximativ 3,5 milioane de euro din acest contract.

Calendarul proiectului a suferit întârzieri. În 2025, companiile estimau că decizia finală de investiție va fi luată în prima parte a lui 2026, iar operarea ar putea începe în 2028. Potrivit informațiilor din documentarea proiectului, decizia finală este așteptată acum în 2027. Așadar, instalația rămâne o investiție în pregătire, iar calendarul ei depinde de aprobări și de condițiile finale de dezvoltare.

În județul Constanța, BSOG Energy și Unigrains Trading au anunțat un al doilea proiect, de peste 65 de milioane de euro. Acesta vizează producția a 57 MW de biometan și peste 250.000 de tone de îngrășăminte organice pe an. Asocierea dintre gaz și fertilizanți poate îmbunătăți valorificarea materiei organice și poate crea două fluxuri de venit din aceeași activitate.

Romgaz are, la rândul său, în strategie investiții de 250 de milioane de euro pentru capacități de biometan de 100 MW până în 2050. Calendarul companiei prevede 115 milioane de euro în perioada 2030–2040 și 135 de milioane în deceniul următor.

În paralel, Delgaz Grid testează prin proiectul-pilot BioMethaneMix condițiile tehnice pentru injectarea biometanului în rețeaua de gaze, cu finalizarea proiectului estimată în 2027. Sunt pași necesari pentru formarea unei piețe în care producătorii să poată livra gaz, operatorii să îl poată primi, iar consumatorii să îl poată cumpăra.

De ce este complicat

Dacă resursele sunt abundente, de ce s-au construit atât de puține stații? O parte din răspuns se află în experiențele financiare ale celor care au investit primii.

Stația lui Mihai Schita, de la Ardud, a costat aproximativ 6 milioane de euro. Fermierul spune că, în șapte ani, a acumulat pierderi de o valoare comparabilă cu investiția inițială. „Toți anii am mers pe minus”, a povestit el pentru Agrointeligența.

Potrivit lui Schita, schimbările din schema certificatelor verzi, în perioada 2013–2014, au afectat serios calculele economice ale producătorilor. În timpul dezvoltării proiectelor, sprijinul a fost redus, iar regulile privind acordarea certificatelor s-au modificat. Investițiile au rămas cu costuri mari și cu venituri mai mici decât cele anticipate.

Biogazul este o activitate cu operare continuă. Materia primă trebuie colectată și introdusă regulat în instalație, echipamentele trebuie supravegheate, iar motoarele și sistemele de tratare necesită întreținere. Schita estimează că mentenanța unei stații poate consuma aproximativ 40% din venituri, față de circa 10% în cazul unei instalații fotovoltaice. Procentele depind de fiecare proiect, dar diferența de complexitate este reală.

O centrală pe biogaz seamănă, din punctul de vedere al exploatării, cu o mică fabrică de procesare. Are nevoie de personal, logistică, control tehnic și aprovizionare constantă. Investitorii trebuie să poată estima aceste costuri pe termen lung.

De aceea, stabilitatea regulilor contează atât de mult. O investiție care se amortizează în mulți ani depinde de încrederea că mecanismele de sprijin, tarifele și condițiile de acces la piață nu se vor schimba radical după ce capitalul a fost cheltuit.

Lecția Cehiei

Cehia oferă un exemplu util. Planul său de acțiune pentru biometan urmărește transformarea unei părți importante a instalațiilor de biogaz existente în unități de biometan, susținută de obiective intermediare și mecanisme de sprijin. O asemenea abordare creează o perspectivă pentru investitori și îi ajută să estimeze cererea viitoare.

România are nevoie de aceeași coerență între obiective, finanțare și cumpărători. Dacă producătorii trebuie să suporte costuri mari pentru purificarea și injectarea gazului, piața trebuie să ofere condiții comerciale care să justifice aceste cheltuieli. Un obiectiv stabilit pentru 2030 capătă valoare economică atunci când este însoțit de reguli clare și de contracte pe termen lung.

De la gunoi la resursă strategică

România se află într-un moment favorabil dezvoltării biogazului și biometanului. Are o bază agricolă mare, primele proiecte comerciale de biometan, finanțare europeană pentru instalații și un cadru legislativ care începe să definească piața.

Provocarea este să lege aceste elemente. Fermierii trebuie să poată încheia contracte stabile pentru materia primă, investitorii să aibă predictibilitate, iar rețelele să poată primi gazul produs. În același timp, instalațiile trebuie proiectate astfel încât să valorifice atât energia electrică, cât și căldura și digestatul, acolo unde există cerere.

Închiderea centralelor pe cărbune face ca această dezvoltare să fie cu atât mai importantă. Biogazul poate asigura producție controlabilă, poate reduce consumul de combustibili fosili și poate transforma deșeurile agricole în venituri pentru ferme. Fiecare instalație are o contribuție limitată, dar o rețea de proiecte bine dimensionate poate deveni o componentă utilă a sistemului energetic.