Bulgaria a întrecut România în topul salariilor și îi pasează înapoi lanterna roșie

Salariul mediu din România este azi 1065 de euro, cu exact 5% mai mic decât cel din Bulgaria, care a ajuns la 1120 de euro. Răsturnarea s-a întâmplat pe nesimțite, pe măsură ce la Sud de Dunăre decalajul a fost recuperat încet, dar sigur, iar la Nord deprecierea de curs valutar din ultimul an a șters o diferență care altădată părea de nedepășit.

De la 1 ianuarie 2027, Bulgaria trece în fața României și la salariul minim net: al bulgarilor crește la aproximativ 520 de euro, pe când al românilor rămâne pe loc, ceea ce la cursul de azi înseamnă doar 510 euro.

Nominal, Bulgaria păstrează deocamdată titlul de cea mai săracă dintre țările Uniunii Europene, cu un PIB pe cap de locuitor de 18.000 de euro – cu 10% mai puțin decât România, care ocupă penultimul loc și a trecut cu puțin de 20.000 de euro. Dar și aici este posibil să vedem o răsturnare. În urmă cu un deceniu, diferența era de peste 20%. Potrivit estimărilor FMI – conservatoare din principiu – până în 2030 diferența va fi în marja de eroare, adică undeva la 3%.

Prețurile sunt comparabile, deci nu apare vreo diferență la puterea de cumpărare a populației. Însă când este vorba de puterea de cumpărare a statului, diferențele sunt uneori de la simplu la dublu, așa cum vom vedea în rândurile de mai jos.

O precizare devine necesară în acest punct: aceasta nu trebuia să fie o știre, ci contextul unui reportaj despre inovație și tehnologie, dar rezultatul calculelor a împins-o la început. Mai jos – dacă nu v-am stricat ziua prea rău – puteți citi reportajul devenit context, iar la final analiza economică a cauzelor care au dus la situația de mai sus. Iar despre „competiția” similară la nivel non-UE puteți citi în reportajul Standard de la Chișinău: Moldova își joacă la bursă șansa să prindă din urmă Albania.

Bun venit în Sofia!

Stadionul CSKA din Sofia se deschide astăzi, pe 31 octombrie 2026 – cu un derby local între CSKA și Slavia Sofia – după ce a fost reconstruit în doar doi ani de zile, la un cost cu puțin sub 50 de milioane de euro, pentru o capacitate de 18.500 de locuri.

Secretul costului redus stă în construcția din module prefabricate, produse local. În rest, nu pare deloc „ieftin”: are izolare fonică, tribune acoperite, panouri led panoramice și sisteme de recirculare a apei, care să reducă pe viitor costurile de funcționare. Cum rezistă gazonul, vom afla în această seară, de la 19:30.

Spre comparație, un stadion cu o capacitate similară din România – cel de la Constanța, anunțat luna trecută – ar urma să coste 100 de milioane de euro; tot atât va costa și cel de doar 15 mii de locuri de la Pitești, în vreme ce Oradea promite să facă unul de 16 mii de locuri cu 65 de milioane. Campionul costurilor în România este „groapa” lui Dinamo, care va ajunge să înghită mai mult de 170 de milioane de euro, dar cu scuza unei capacități ceva mai mari și a câtorva săli integrate pentru diverse alte sporturi.

Bulgarii au dintotdeauna reputația prețurilor mai mici decât în România – de la cumpărăturile de zi cu zi până la marile lucrări de infrastructură. Prima parte nu mai pare să fie valabilă: cele mai multe prețuri dintr-un Kaufland din Sofia sunt azi puțin mai mari decât la unul din București. În schimb, la lucrările mari, modelul bulgăresc de control al costurilor încă funcționează.

Reporterul Standard a fost pe stadionul armatei bulgare cu două zile înainte de deschiderea oficială, dar nu ca să facă vreo cronică sportivă, ci ca să relateze de la o conferință despre tehnologie și antreprenoriat: Crossroads 2026.

„Acum un an, când am început să negociem, stadionul încă nu exista”, spune Oggy Vasilev, principalul organizator și unul dintre membrii Asociației Liderilor și Antreprenorilor Bulgari, arătând astfel câtă încredere există că proiectele sunt finalizate la timp.

Agenda este ambițioasă: 5000 de invitați din toată lumea; totuși evenimentul nu se întâmplă pe arena propriu-zisă, ci în spațiile interioare ale stadionului. Și, cu toate că majoritatea covârșitoare a participanților – estimativ peste nouă din zece – sunt localnici, programul și prezentările sunt exclusiv în limba engleză. Scopul principal pare să fie să le arate elevilor și studenților modele de succes din care să se inspire, apropiate de vârsta lor, iar cel secundar este să-i ajute să găsească finanțare pe cei care au deocamdată doar idei.

Ca de exemplu...

Hăt, din Elveția a venit Christophe Ramstein, cercetător cu peste 30 de ani de experiență în biotehnologie, ca să prezinte o drăcie care arată ca un vis urât de-al lui Elon Musk, în care încearcă să-și copieze creierul în cloud.

Dar savantul nu-i chiar nebun, iar drăcia nu-i vreo interfață neuronală, așa cum par să creadă vizitatorii. Este de fapt un aparat despre care susține că stimulează celulele stem pentru a ajuta la regenerarea părului. Dl Ramstein a venit în speranța că poate aici va găsi cele 1,5 milioane de euro „capital de însămânțare” de care mai are nevoie ca să pornească producția de masă.

Câțiva metri mai departe, fură privirile un pui de dronă „tip Shahed”. Tsvetozar Lazarov (în foto, în plan îndepărtat), CEO la startup-ul local Dehyx, le-a adus să vadă dacă există interes pentru ele.

Mașinăria militară a fost adaptată pentru viața civilă – de exemplu, misiuni de cartografie sau supraveghere – în ideea că la nevoie se poate întoarce oricând la ce știe mai bine; ceea ce în cercurile de specialitate se numește „dual use”.

Însă o idee mult mai bine testată și mai scalabilă și-a găsit locul într-o discuție pe scenă, una dintre puținele la care a participat un invitat străin. Angela Achiței a venit tocmai de la Iași să le povestească bulgarilor despre economia socială și antreprenoriatul social; adică ideea proverbială – dar rareori pusă în aplicare în mod serios – că, decât să-i dai omului un pește, mai bine îi dai o undiță.

Fundația Alături de Voi (ADV), pe care dna Achiței (foto, stânga) a fondat-o acum aproape 25 de ani, a ajutat până acum câteva mii de persoane defavorizate sau cu dizabilități din România, Moldova și Ucraina să își înceapă afacerea proprie sau să își găsească de lucru.

Nimic despre AI?

Am lăsat intenționat mai jos în acest articol obsesia care este în aceste vremuri pe buzele tuturor – inteligența artificială – și am ocolit cea mai mare parte a subiectelor legate de ea. Deci nimic despre cum poți face cu un om munca a zece dacă te înduri să scoți azi din buzunar destui bani cât să plătești un dezvoltator productiv în următorii 5 ani; nimic despre fondatorii de aplicații care îți fac un site în 10 minute, dar dau eroare „404” când îi întrebi despre controlul versiunilor; nimic despre alte asemenea prezentări entuziaste de pe scene sau de pe margine.

Interesant a fost însă răspunsul unui profesor – David Suarez, decanul adjunct al IE Business School din Madrid – despre folosirea inteligenței artificiale în educație.

„Descărcarea cognitivă înseamnă, practic, să dai totul AI-ului și să-l lași să gândească pentru tine. Cred că este important să te opui acestui lucru și să preiei controlul. Iată trei recomandări: primul lucru atunci când lucrezi cu un LLM – nu-i cere să-ți facă un rezumat! Dezvoltă-ți ipoteza și spune-i AI-ului «iată ce cred eu despre acest subiect și iată de ce, ești de acord, nu ești, spune-mi de ce». Apoi, când îți răspunde, contrazice-l și o să vezi cât de maleabil și cât de îngăduitor este dintr-odată acest AI. Și ultima sugestie este să nu lași AI-ul să facă sinteza pentru tine. Tu faci sinteza, tu faci rezumatul și apoi poate întreabă-l așa: «acesta este rezumatul meu al conversației noastre, simte-te liber să-l contrazici și spune-mi ce lipsește»”, spune dl Suarez la întrebarea lui Teodor Georgiev, CEO-ul platformei media regionale pentru startup-uri The Recursive.

Despre evaluarea studenților care folosesc AI, profesorul spune că oricare abordare poate să aibă sens cât timp este consistentă până la capăt. Fie poți să lucrezi cu AI, dar trebuie apoi să fii în stare să „aperi” oral tot ce ai scris acolo, fie n-ai voie cu AI și atunci trebuie să scrii toată lucrarea de mână, pe tema dată, în mediu controlat.

Bine, dar după studii?

„Niciodată nu a fost mai ușor să înființezi o companie formată dintr-un singur om”, mai spune David Suarez. Îl completează – de la distanță și în alt context – Ekaterina Zaharieva, din postura de comisar european pentru Startup-uri, Cercetare și Inovare: „Nu gândi local, gândește la scară mare! Dacă construiești o companie în Bulgaria, nu te gândi doar la piața bulgărească, regională sau chiar europeană; gândește-te la piața globală!”, îi îndeamnă pe antreprenorii aspiranți dna Zaharieva.

„Stați în Europa! Cred că avem tot ce ne trebuie aici, chiar totul”, mai spune ea, după care respinge reproșurile că UE ar fi preocupată prea mult cu reglementarea și prea puțin cu inovarea. De vină ar fi mai degrabă lipsa de finanțare, inclusiv a europenilor care preferă să-și trimită banii peste Ocean. Potrivit Băncii Centrale Europene, gospodăriile din UE dețineau la sfârșitul lui 2024 acțiuni la companii high-tech din SUA în valoare de peste 400 de miliarde de euro, în vreme ce în companiile europene investeau ceva mai puțin de 300 de miliarde. „Dacă investitorii europeni nu investesc în aceste companii, o vor face alții. Iar când companiile europene sunt finanțate în principal din afara Europei, vine un moment în care își pot muta operațiunile în altă parte”, a găsit vinovații oficialul Comisiei.

Comisarul bulgar gestionează fondul Horizon Europe, deloc mic (95 de miliarde de euro), dar de notorietate pentru cât de greu de obținut sunt banii de acolo pentru companiile aflate la început de drum. Ca răspuns la criticile în acest sens, de anul acesta Comisia a pornit un fond mai flexibil – Scaleup Europe – în care contribuie cu 1 miliard de euro și așteaptă ca investitorii privați și instituționali să adauge încă patru miliarde.

Nici România nici Bulgaria nu și-au dorit portofoliul de comisar european pentru Știință / Startup-uri, Cercetare și Inovare – chiar dacă, pe hârtie, toate sunt priorități de vârf ale Uniunii – dar Bulgaria l-a primit, ba chiar de trei ori la rând. Nu se poate măsura dacă există vreo legătură directă, dar în această perioadă (2019-2026) în topul mondial al competitivității calculat de WIPO, Bulgaria a urcat cu trei locuri până pe 37 iar România doar cu un loc, până pe 49. În acest clasament România a reușit să păstreze mereu ultimul loc din UE, chiar și cu un PIB mai mare.

Iepurele și țestoasa

România a mai fost la coada Europei în anii '90, când bulgarii aveau un PIB/capita cu aproape 50% mai mare. Situația s-a răsturnat brusc în 1997, când România a reușit la limită să evite încetarea de plăți, iar Bulgaria nu, ajungându-se la dezolantele situații în care un bilet de tramvai la Sofia era plătit în natură, cu un ou.

Bulgaria a intrat din acest motiv într-un regim de consiliu monetar – o paritate fixă între leva și euro – care i-a limitat riscul de derapaj, dar și potențialul de creștere. Cu o politică monetară independentă, România a reușit să se desprindă decisiv din 2004 și o vreme a reușit să păstreze distanța.

Dar datoria publică spunea, în timpul ăsta, o cu totul altă poveste. La 1 ianuarie 2006, Bulgaria intra în UE cu o datorie de 20% din PIB, după o scădere dramatică, iar azi reușește încă să stea cu puțin sub 30%. A României era de doar 12%, iar acum tocmai sparge pragul de 60%, care teoretic nici nu i-ar mai permite țării să adere la euro.

Creșterea datoriei a ajutat, ce-i drept, și la umflarea puțin mai rapidă a PIB-ului, doar că acum achităm nota de plată. România se împrumută cu 7%, ceea ce contribuie la un serviciu al datoriei publice de aproape 12 miliarde de euro pe an, adică peste 3% din PIB. Bulgaria se împrumută cu 4% pentru o datorie pe jumătate, astfel că plătește cu puțin peste 1 miliard, adică sub 1% din PIB. Sau, și mai simplu spus, guvernul de la București plătește dobânzi într-o lună cât cel de la Sofia într-un an.

În 1998, puțin după poveștile cu oul, în Sofia se deschidea primul tronson de metrou, cu aproape 20 de ani mai târziu decât în București. Azi, cu costuri mai mici și cu finanțare europeană, orașul a ajuns la 55 de kilometri, adică 70% din ce are Bucureștiul, perfect proporțional cu populația. În București s-au deschis în aceeași perioadă doar 28 de kilometri de metrou, exact jumătate, dintre care 12 kilometri folosind tuneluri gata săpate.

În Sofia au chiar și linie până la aeroport, dar – spre deosebire de București, unde în următorul cincinal vom continua să săpăm kilometri întregi pe sub pădure ca să ajungem acolo – trenul bulgăresc iese la suprafață de îndată ce are ocazia.