Moldova își joacă la bursă șansa să prindă din urmă Albania

„Moldova este cea mai săracă țară din Europa... am reușit! Dar în unii ani e Albania. E concurență mare”. Sună a stand-up comedy pentru că exact asta e; și totuși nu vine de la vreun economist sau politician, chiar dacă e o situație perfect ancorată în realitate. Replica vine dintr-un număr al comediantei Valeria Vulpe, fostă expertă în matematici aplicate la Google și în analiză cantitativă* la Deutsche Bank – azi aplaudată peste tot pentru umorul ei sec, isteț și de bun-gust.

*„quant”, după cum este alintată meseria asta în cultura populară... this report was originally written in English and might flow nicer in that version, should one care to switch.

Abordarea sarcastic-absurdă a temei sărăciei extreme e un fel de marcă înregistrată a culturii moldovenești. „Nu aveam aer condiționat. Nu ne permiteam nici măcar să întoarcem perna, ca să ne bucurăm de partea răcoroasă. Perna asta cu o singură față e și incomodă, și un paradox matematic. Știi că ești sărac când dormi pe o bandă a lui Möbius... Nu toată lumea se prinde la gluma asta. Dar asta e, nu le poți avea pe toate. Si să știți că noi am încercat, în Uniunea Sovietică”, continuă poanta.

D-na Vulpe este azi poate cel mai cunoscut nume din Moldova la nivel mondial – cel puțin în rândul generației care nu se poate opri din văzut filmulețe „shorts” pe Facebook sau Youtube. Este și una dintre cele aproape un milion de persoane care au părăsit țara pentru o viață mai bună, ducând migrația peste 30%; din nou, la bătaie cu albanezii pentru „titlul” continental.

Un factchecker riguros s-ar putea simți îndreptățit să conteste formularea comediantei: factual, economia Albaniei chiar a decolat în ultimii ani și a lăsat Moldova mult în urmă la PIB pe cap de locuitor: 12.500 € față de 9.500 €.

Dar nu este singura măsurătoare

Ambițiile în Moldova par acum chiar mai mari decât ale Albaniei. De exemplu, deși ambele țări și-au închis de mult bursele din lipsă de activitate, doar Moldova o repornește. Bursa de la București aproape a terminat de construit o clonă locală, la scară redusă, ce va funcționa drept Moldova International Exchange (BIMx).

„E un parteneriat strategic”, spune Remus Vulpescu CEO al BVB, cel care a reușit cândva să întoarcă de la groapă Hidroelectrica, ajunsă ulterior campioană a profiturilor, cu un total de 6 miliarde de euro în cei 14 ani care au trecut.

BVB deține cel mai mare pachet de acțiuni din BIMx, peste un sfert, restul fiind împărțit între instituții guvernamentale locale, bănci, asigurători și furnizori de utilități. Dacă ritmul actual se menține, tranzacționarea ar urma să înceapă chiar înainte de finalul acestui an.

Are, însă, Moldova o piață suficient de lichidă încât să justifice propria bursă de valori? Probabil că nu. Chiar și Bursa de Valori din România – o țară cu de opt ori populația și de douăzeci de ori PIB-ul Moldovei – e considerată abia lichidă. Dar speranța e că acest demers ar putea aduce transparență și responsabilitate în rândul companiilor de stat, ajutând astfel la îndeplinirea planurilor dezvoltare, reformă și integrare europeană accelerată, spune proaspăt-numitul ministru al dezvoltării economice, Claudiu Năsui.

D-l Năsui, fost ministru al Economiei în România, deține acum funcția echivalentă în Republica Moldova.

Dar cât de repede, totuși?

„Blyat!”, înjură șoferul meu de Uber când mașina, un Prius cu vitezometru în mile și amortizoarele terminate, ne izbește capetele de plafon. Tocmai a luat în plin una dintre nenumăratele gropi care întâmpină vizitatorii chiar de la ieșirea din Aeroport, exact cum se întâmpla și în România acum două decenii. Ion conduce ca o ciubotă, vorbește românește și îi ascultă pe Morar și Buzdugan la Radio Zu, dar are Waze-ul și „politețurile” pentru colegii de trafic setate pe rusă. Știe câte ceva despre politica din România și e fan al lui Călin Georgescu: „El e pe dreptate”, contemplează Ion. Niciun bacșiș pentru cursa asta (vreo 15€ până în centru), dar nici vreun rating, că încă nu știu cum or fi ceilalți.

El cred că mi-a dat doar o steluță, că a doua zi dimineață niciun șofer nu mi-a luat comanda înapoi spre aeroport. Noroc că am prins troleibuzul 30, unde l-am derutat pe conductor când am lipit telefonul de POS-ul nou-instalat. Pretinde că n-a mai văzut manevra asta. „Astea tocmai le-au adus, din România [...] Zice că-ți ia banii din cont, dar nu se știe dacă așa o fi [...] Lumea nu are încredere în treaba asta [...] De ce nu se poate să rămână lucrurile simple?”, se plânge omul în timp ce încasează cash tariful de la călători. Cei mai mulți plătesc tariful de 6 lei (1,5 RON), dar unul sau doi par să lase ce mărunțiș au și să nu aștepte nimic în schimb, cum e obiceiul în partea asta a continentului.

România și Moldova au limbă și tradiții comune, dar cursul istoriei le-a ținut despărțite cu o scurtă excepție de două decenii între războaiele mondiale. Cât a fost republică sovietică, planificatorii centrali i-au atribuit rolul de producător de vin și coș de fructe pentru Moscova. Apoi, 35 de ani de independență s-au tradus în fundătură economică și echilibristică diplomatică. Cu o migrație masivă a forței de muncă și comerț împărțit între Vest și Est, alegerea a fost complicată, până când invazia Rusiei în Ucraina a simplificat-o radical: UE sau falimentul.

Tigrul mititel

Cu spatele la un baraj de artilerie la propriu, Moldova duce chiar acum o ofensivă totală pentru a atrage investiții. Reporterul Standard a mers acolo – pe cheltuiala exclusivă a redacției – pentru prima zi a Moldova Business Week, genul de întrunire la nivel înalt dintre cele plictisitoare când vine vorba de informație, dar utile pentru a înțelege atmosfera. Însă dacă n-ai fost atent la ce se întâmplă verem de mai mulți ani la rând, unele informații se dovedesc de-a dreptul copleșitoare.

În doar câțiva ani, exporturile de vin au scăzut de la poziția de export principal la un modest 7%, în timp ce exportul de servicii – precum software sau servicii medicale – înseamnă acum aproape jumătate din total. Peste 6 milioane de pasageri au zburat anul trecut către și dinspre Chișinău, aproape la fel de mulți cât au avut împreună Cluj, Iași și Timișoara, primele trei aeroporturi din România în afara Bucureștiului. Puterea instalată din surse regenerabile aproape s-a dublat în mai puțin de doi ani, ajungând la 1,1 GW, acoperind acum un sfert din producția totală de electricitate. Raportat pe cap de locuitor, nivelul se apropie de cei 10GW ai României, și ambele țări se grăbesc acum să vină din urmă și la capacitatea în baterii, după cum puteți citi pe larg într-un alt reportaj publicat de Standard.

Cel mai mare proiect de stocare, având un sfert din capacitatea instalată de 240MWh a țării, a început să funcționeze primăvara aceasta în Rădeni.

Strategia actuală a Moldovei este să valorifice statutul de țară din afara UE pentru a avea un avantaj competitiv în atragerea investițiilor: stimulente fiscale ajungând până la impozitare zero sau foarte redusă, tăierea birocrației (de pildă, posibilitatea de a înregistra o firmă integral online) și „parcuri industriale”, cu autorizații și infrastructură gata pregătite. Mesajul pare destul de convingător — „Uitați-vă doar la pasiunea din ochii [premierului], clar iubește țara asta”, spune un potențial investitor care susține că e singurul venit tocmai din Danemarca printre cei câteva sute de participanți (nu e, mai e cel puțin încă unul).

Danezul reacționa la cuvintele premierului Vasile Tofan, care a participat la un interviu cu public live alături de jurnalistul Tim Judah, de la The Economist. D-l Tofan s-a lăudat amintindu-și cum, cu ani în urmă, pe vremea când lucra în venture capital, a reușit să convingă revista The Economist să schimbe o ilustrație care dezavantaja imaginea la export a vinului moldovenesc.

Pentru cineva venit din România, unele lucruri sunt frustrante într-un mod bizar. Pe de o parte, țara mai mică atrage deschis expertiză de la sora ei mai experimentată și mai bogată, până la punctul în care oficiali de cel mai înalt rang sunt, practic, expați români: precum Anca Dragu, care conduce Banca Națională a Moldovei de deja trei ani, după ce a fost ministru de Finanțe și apoi președinte al Senatului în România, sau precum Claudiu Năsui, care tocmai a preluat funcția de vicepremier, responsabil de reformele digitale. Pe de altă parte, fluența în engleză a majorității oficialilor guvernamentali de-aici variază de la decentă la una de vorbitor nativ – la care se adaugă carisma care vine odată cu stăpânirea meseriei fiecăruia – contrastând puternic cu atâtea figuri de top de la București.

Apropo de București, doar o zi mai târziu, guvernatoarea BNM Anca Dragu s-a întâlnit față în față cu viceministrul albanez de Finanțe, Endrit Yzeiraj, la Impact SEE 2026 — un impresionant demers de diplomație comercială condus de polonezi. Exact ca Moldova, Albania e în plin elan reformist și de aderare la UE, chiar în vreme ce o masă critică de oameni obișnuiți protestează față de ceea ce ei văd drept o dezvoltare distructivă și o nedreptate socială. Și, la fel ca în Moldova, politicienii carismatici și cu vorbele la purtător fac totul să pară simplu.

Simplu nu e niciodată, totuși...

Acest reporter a asistat la aceeași energie în Georgia, în 2009, unde un cabinet reformist încerca să transforme țara într-un hub al liberului schimb și al inovației. Lucrurile au luat-o razna când așteptările sociale nu au putut fi satisfăcute, iar țara s-a întors în cele din urmă spre o poziție mult mai ambiguă față de Rusia. Unii dintre oamenii cu care am vorbit atunci – cu toate diplomele lor de la universități de top și engleza lor impecabilă – s-au dovedit a fi corupți, incompetenți sau pur și simplu prea idealiști. Ieșirea Georgiei din sărăcie a fost mult mai lentă decât s-a promis, iar astăzi, dacă țara ar fi considerată europeană, ar „câștiga” locul de la coada clasamentului economic, cu doar 8.500 € pe cap de locuitor.

La Chișinău, chiar în timp ce oficialii își rostesc discursurile lustruite, la doar câteva străzi distanță de centrul de conferințe simandicos, sute de oameni protestează față de scumpirea gazelor naturale, cu încă 30%.

Războiul din Ucraina a tăiat aprovizionarea ieftină cu gaz rusesc, iar Moldova depinde masiv de România și Ucraina pentru infrastructură, depozitare și ajutor în aducerea gazului scump din surse agreate de UE. Premierul moldovean Vasile Tofan speră că deschiderea proiectului românesc Neptun Deep, anul viitor, ar putea rezolva problema, dar până atunci supraviețuirea politică rămâne o provocare capitală.

Și-atunci, ce urmează?

Într-un fel sau altul, România e, cel mai probabil, poarta Moldovei spre prosperitate și securitate. Un fel e actualul impuls coordonat de a ridica nivelul sub umbrela Uniunii Europene. Celălalt – numit fără menajamente „Planul B” – e legendara unire, pe care tot mai puțini români o acceptă (dar deocamdată totuși o majoritate) și tot mai mulți moldoveni o vor (deși rămân încă minoritari). Președinta Maia Sandu menționează uneori acest scenariu,
măcar ca să își crească puterea de negociere în discuțiile de aderare.

O reunificare directă ar veni cu costuri politice și economice uriașe. Costul politic ar fi suportat mai ales de țara mai mică, care nici măcar nu deține controlul deplin asupra propriului teritoriu, cu Transnistria pro-rusă agățată de o prevedere care-i permite secesiunea totală în acest scenariu. Costul economic ar reveni țării mai mari și mai dezvoltate. O analiză amănunțită, realizată acum exact 20 de ani de unul dintre autorii acestei reviste pentru Cotidianul, estima costul la peste 20 de miliarde de euro. De atunci, PIB-ul României a crescut de patru ori, în timp ce cel al Moldovei a crescut de șase ori. Dar și datoria a crescut până la punctul în care orice povară suplimentară nu mai e, pur și simplu, o opțiune. Perspectivele politice s-au mutat acum din zona finanțelor publice în cea de „private equity,” așa că poate întrebarea potrivită ar fi acum: „reunificarea” va fi o fuziune prin contopire sau o preluare ostilă?