Afaceri
Radu Savopol Radu Savopol

Vom dubla salariile, când vom vinde dublu iar statul va taxa mai decent

În primăvară, acest exemplu de guerilla marketing devenea viral. 5 to go

Cum poate crește o companie când e criză pe piața forței de muncă?

Cred că inovația e cuvântul de bază și la acest capitol. Compania trebuie să inoveze în crearea de sisteme cât mai simple, ușor de implementat și de utilizat, dar care să și genereze rezultate și să ajute la performanța echipei. De aceea, consider că trebuie foarte bine gândite lucrurile de la bun început, astfel încât soluțiile implementate să fie durabile și să genereze un impact maxim din toate punctele de vedere. Acolo unde se poate interveni prin soluții automatizate, acestea sunt bine-venite, spun eu, însă cu condiția să nu afecteze interacțiunea dintre client și angajat.

Cum se împacă creșterea rapidă cu profitul?

Nu cred în soluțiile ideale sau în strategii minune, cred că, pentru un start-up cel puțin, e nevoie de o adaptare constantă la ritmul de dezvoltare al companiei, când tu, ca antreprenor, iei decizii pe parcurs, în funcție de cum vezi că evoluează lucrurile și, de ce nu, în funcție de intuiție. După ani buni de antreprenoriat, această latură se dezvoltă de la sine. Cred că poți face strategii pe termen mediu și lung în ceea ce privește profitabilitatea doar după o perioadă de activitate de 2-3 ani. Atunci vei vedea exact direcția businessului, vei putea analiza ce ai făcut până acum și în ce mod, și cum vrei să continui de acum încolo. Ține și de viziune, dar și de performanțele afacerii până în acel punct.

Care sunt salariile la 5 to go?

În compania care operează franciza 5 to go, salariul entry level este de 1800 lei / net. În rețeaua de francize pornim de la 1700 lei net și avem grile de bonusare pe care le aplicăm imediat după ce am deschis un coffee shop. Cât despre salariul mediu în rețea, sumele sunt cuprinse între 2300 – 2700 lei / net.

Cât ar trebui să coste o cafea dacă salariile ar fi cât în Vest?

Nu contează prețul cafelei atunci când vorbim de salarii, ci numărul cafelelor vândute. Dacă astăzi avem, pe zi, un număr mediu de tranzacții de 250, în vestul Europei vorbim de peste 500 de tranzacții pe zi. Însă aici trebuie făcută o precizare. La noi există pe piață soluții de cafea ieftine, care afectează bussinesurile din industria HoReCa!

Cred că am putea plăti spre 3000 – 3500 lei / net pe lună cu două condiții: una ar fi să dublăm tranzacțiile pe locații și a doua – să se reducă taxele către stat în zona salarială.

Când va ajunge și România aproape de salariile din UE?

Cred că în 5 – 7 ani am putea ajunge la salarii de 700 – 1000 euro / net. Mai repede nu văd să se modifice grilele de salarizare, iar șansa să putem plăti mai mult, adică undeva în jur de 2000 euro / net pe lună, ar fi posibilă numai dacă s-ar declanșa un boom economic în industria HoReCa din România.

ARTICOLE CONECTATE

Marius AdrianMarius Adrian

Primul meu faliment sau cum am pierdut 50.000 euro

[…] Eu mă așteptam ca dacă fac eforturi excepționale să plătesc salariul la zi chiar dacă nu sunt încasări ei mă vor aprecia și respecta. […]

Articole asemănătoare

Mirela OpreaMirela Oprea

Cât de gravă este criza forței de muncă și cum se poate rezolva

Și ce ar trebui să facă o afacere pentru a păstra echilibrul între profitabilitate și sustenabilitate

Bogdan BuzduganBogdan Buzdugan

Gestionarea crizei: plasați oameni de acțiune în posturile cheie

„Doi intelectuali care stau jos nu ajung mai departe decât o brută care merge.” Aceasta este una dintre replicile filmului „Un taxi pentru Tobruk”, realizat în 1961 după scenariul lui Michel Audiard. Criza nu poate fi gestionată de către „gânditori” sau de cei cărora le e frică să nu se ardă, torturați de propria pudoare. […]

Corina NeaguCorina Neagu

Ce vrea să audă robotul când te cheamă la interviu

Se va întâmpla vreodată ca angajații să poată fi recrutați de algoritmi de inteligență artificială? Care sunt riscurile și beneficiile tranziției spre un astfel de proces

Marian HanganuMarian Hanganu

Tipul pe care l-aș fi concediat în fiecare după amiază, ca să-l reangajez a doua zi

„Nu înțeleg cum puteți fi atât de rupți de realitate încât să...”; „Eu cred că voi n-ați mai văzut un client din industria X decât în poze...”; „Există idei proaste, idei catastrofale și ideea asta...”

Amalia SterescuAmalia Sterescu

Ai avut încredere în cineva, l-ai ajutat să promoveze, apoi vezi cum o ia razna

Leadership - managementul dezamăgirii

Articole populare

George ButunoiuGeorge Butunoiu

Ia să-i aducem pe cei din Germania trei luni în România și să-i trimitem pe români acolo, să vedem care-s mai productivi!

Au dublat, au triplat productivitatea. Și, la ce le-a folosit?

Alexandru GoțoiAlexandru Goțoi

Mai este valabilă expresia „du-te, sunt alții care așteaptă la ușă”?

Piața forței de muncă din Romania in 2019

Mihai StănescuMihai Stănescu

Cum a ajuns un manager să-i ia locul șefului care se pregătea să-l dea afară

O infrastructură a performanței în leadership (Caz de studiu)

Cristina McCarthyCristina McCarthy

Prima decizie a unui nou manager de HR: auditul

Atunci când ești promovat în primul rol ca și manager, nu este întotdeauna simplu să știi ce ai de făcut.

Amalia SterescuAmalia Sterescu

Cât de importantă este imaginea ta digitală atunci când îți cauți un job?

De ce e important să ai o imagine digitală? Pentru că mai nou potențialii clienți, headhunteri, profesioniști angrenați în recrutare etc. te caută întâi pe Google și apoi decid să te contacteze.