Gestionarea crizei: plasați oameni de acțiune în posturile cheie

„Doi intelectuali care stau jos nu ajung mai departe decât o brută care merge.”

Aceasta este una dintre replicile filmului „Un taxi pentru Tobruk”, realizat în 1961 după scenariul lui Michel Audiard.

Criza nu poate fi gestionată de către „gânditori” sau de cei cărora le e frică să nu se ardă, torturați de propria pudoare. Nu numai că rezolvarea unei crize necesită o implicare totală din partea managerilor și luarea unor decizii grele, apăsătoare, care îi vor angaja complet (și care în același timp le vor asigura legitimitatea în fața echipelor lor sau a publicului), dar ea împinge spre amplasarea în posturile cheie a unor oameni de acțiune, deci nu a celor care atrag de obicei prin calitățile lor intelectuale și frumusețea expunerilor lor metafizice (pentru care ședințele sunt locul tradițional de spectacol și de acțiune adormitoare).

Să nu credeți că aceste rânduri sunt o pledoarie contra intelectualilor. Am trăit suficient pe vremea comunismului, unde intelectualii erau urâți la propriu de pătura conducătoare compusă în majoritate de analfabeți funcționali, care doreau nivelarea valorilor. Din păcate valorile nu pot fi nivelate decât în jos, ca pe un pat al lui Procust, prea mic pentru toată lumea folosit pentru a-i scurta pe toți de cap sau de picioare, ca în evul mediu… Bine că renunțaseră măcar la metodele lui Vlad Țepeș…

Sunt o pledoarie pentru specialiștii care știu ce spun și mai ales știu ce fac! Care iau decizii rapide atunci când trebuie, fără să le fie frică de eșec, pentru că, parafrazându-l pe Thomas Edison, eșecul este o modalitate de a învăța ce nu merge. Pentru cei care știu să schimbe direcția și să-și adapteze soluția foarte rapid pentru atingerea țintelor și a obiectivelor, chiar și pe timp de criză.

Cunosc foarte mulți oameni de acest fel, care s-au adaptat și și-au transformat afacerile într-un mod extraordinar în acest an ciudat pentru business, care uneori chiar au șters tabla ca să scrie din nou. Pentru unii provocările continuă, iar schimbările, transformările și lupta pentru existența companiilor pe care le-au creat într-o altă lume, deja, continuă. Dar cu fiecare pas înainte parcă văd mai aproape luminița de la capătul tunelului…

Din păcate, atunci când mă uit în sus, către cei care s-au așezat deasupra noastră, către formatorii de opinie și clasa politică, nu văd decât niște tufișuri și niște copăcei firavi, un pic mai răsăriți, dar nimic solid și suficient de înalt pentru a ne ajuta să ieșim din mlaștină. Chiar și cei care vor să salveze ceva, au nevoie în primul rând să se salveze de ei înșiși.
Ar fi cazul ca specialiștii adevărați, cei care au condus mai mult decât mașina proprie, care au condus și ghidat oameni să facă un pas în față!

Voi ce credeți?