Cariere
Tudor Stoica Tudor Stoica

Idei de supraviețuire pentru boșorogii (din IT) ca mine

Am început de ceva timp să angajăm oameni născuți în 1995 și după. Setea de talent și forțe noi din sectorul tehnologiei e mare, echipele din HR lucrează la foc continuu să-i atragă spre IT. Iar eu, dragii mei, sunt născut în 1977. De cutremur.

Media de vârstă din compania mea mă face să mă simt matusalemic. Ca mine mai sunt câțiva, proporțional nu mulți, care ne știm de multă vreme. Mai în vârstă ca mine, foarte puțini. Când ne întâlnim, ne aruncăm priviri pline de semnificații și dăm ușor din cap. În plus, ținem morțiș să discutăm despre vremurile ce au trecut. Semnele-s clare, timpul nostru a cam trecut.

Boșorogeala debutează simplu: când privești în jurul tău și începi să nu mai înțelegi, ăsta e semnul principal că nu mai ai douăzeci de ani, așa cum încă ți se pare ție. În metrou, sau în autobuz, te uiți la oamenii tineri cum sunt îmbrăcați și dai din cap. Acum vreo doi ani am privit sceptic șlapii cu blăniță, „uitând” că în anii 90 am purtat o vară întreagă bocanci militari pentru că așa făcea un metalar adevărat.

Vremea ta și a mea trece, nu ai cum să te opui. În plus, ca și în toate celelalte aspecte legate de viață, tehnologia a schimbat complet ritmul transformărilor. Am văzut un filmuleț cu o celebritate (nu mai știu cine) care spunea că suntem prima generație de părinți care au copii mai isteți și mai pricepuți decât noi. Nu-ți prea vine să crezi? Uită-te la copiii de 4-5 ani cum folosesc tehnologia și gândește-te că unii dintre noi încă ne mai chinuim cu trecerea de la telefoane cu taste la cele inteligente.

Și situația asta pe mine unul mă cam pune pe gânduri. Când eram în liceu am avut primul meu calculator, un HC 95 cu procesor z80 și 64kB de memorie. Ăsta e un alt semn de boșorogeală, azi nimănui nu-i mai pasă în mod special de specificații – deși industria încă e obsedată de ele. Acum, nici 30 de ani mai târziu, tehnologia e în cu totul și cu totul alt loc.

Așa că întrebarea pe care mi-o pun este cum anume își păstrează cineva ca mine viabilitatea într-o lume în schimbare și plină de tineri? Păi dacă mă uit în jurul meu, la cei din generații asemănătoare, iată ce am distilat:

Lasă acreala la o parte: tendința generală e ca pe măsură ce nu te mai recunoști în cum arată lumea din jurul tău e să devii super critic. Nimic nu mai e bun, nimeni nu mai știe ce face, modul în care trăiește lumea e de rahat, tinerii nu mai știu ce e respectul și viitorul nu are cum să fie bun. Dacă simți și gândești toate astea (și poate și mai multe), deschide-ți mintea și privește viața mai relaxat: soarele tot răsare în fiecare zi, primăvara e minunată, briza mării e tot acolo, iar viața merge înainte. Enjoy it.

Încearcă să rămâi în formă: eu provin dintr-o generație destul de sportivă. Nu aveam televizoare, nici internet, cărțile erau cam scumpe, uber nope și autobuzele veneau rar. Din păcate însă sunt mulți oameni din generația mea care au renunțat la orice efort fizic (bine, la capitolul ăsta nici cei tineri nu stau prea bine). Vă zic, gândul că încă mai poți alerga 5km fără să te oprești e destul de reconfortant și e de natură să-ți dea încredere în fața unor oameni de 20 de ani pe care-i ajută stamina lor naturală.

Învață lucruri noi: părinții mei au lucrat 30+ ani în același loc. Nu, nu mă refer doar la aceeași întreprindere de stat, ci fizic, în același birou, la același post de lucru, cu aceeași colegi, făcând mai mult sau mai puțin cam aceleași lucruri. Azi însă, la viteza cu care se schimbă lucrurile, așa ceva nu mai e deloc posibil. Nu ai cum să lucrezi în același loc făcând același lucru mai mult de 1-2 ani nici măcar la supermarket (ați văzut că apar casele automate, nu?).

Nu fi penibil: mai văd din când în când oameni de vârsta mea care încearcă să stea în ton cu ultima modă. Unora le iese și li se potrivește, pe majoritatea însă trendurile îi fac cam penibili. La fel acționează însă și blocajul vestimentar și în timp – nu, tocurile de piele pentru telefonul mobil de la brâu nu mai sunt ceva ce e fain să porți. Sau mă rog, așa credeam până când am văzut că vara asta au reînceput să se poarte la brâu borsetele de care râdeam la începutul anilor 90. Nu se știe niciodată.

Schimbă poveștile: nu mai spune despre tine aceleași povești despre cum trăiai viața la maximum la liceu sau la facultate. Se mai întâmplă probabil lucruri interesante în viața ta și mai aproape de secolul 21, cu care poate că oamenii ar relaționa mai ușor. Fă un pas în spate și uită-te în ansamblu la viața ta, iar dacă bețiile de trei nopți de la facultate de acum 20 de ani sunt cel mai tare număr al tău, poate merită să te gândești serios dacă nu cumva ai de lucru cu tine. Învață să trăiești în prezent, nu în trecut. Și nu mai tremura din cauza viitorului, chiar nu are sens.

Dacă ești în IT, îmbrățișează agilitatea: toți, dar absolut toți cei de vârsta mea spun că agilitatea e o prostie. Suntem oamenii waterfall, cei care făceau lucrurile pe îndelete, perfecționist. Nu mai e ca pe vremea noastră – zicem toți, și nu avem dreptate. Adică da, nu mai e ca pe vremea noastră, tehnologia este acum peste tot, iar clienții care plătesc zeci de milioane de euro așteptând trei ani să vadă cât de pe lângă e ce le furnizezi nu mai există. Trebuie să-ți modifici modul de gândire, să te concentrezi a face lucrurile mai repede și poate mai puțin bine, și să fazezi ca să știi din timp dacă nu ești pe drumul cel bun. Cum zice Mihai Preoteasa, mai binele e dușmanul binelui.

Trăiește povestea care vrei să se spună despre tine: am fost la un curs de Legacy Leadership livrat de Oliver Perkins care mi-a schimbat filozofia existențială. Dacă vrei să fi cunoscut pentru ceva, chiar și numai în cercul tău social, cel mai ușor e să trăiești acel ceva. Nu poți vorbi de well-being în timp ce fumezi ca un turc, sau de leadership și modestie în timp ce le dai altora să-ți facă treburile care nu-ți plac. Vrei să zâmbească oamenii când se menționează numele tău? Păi fă-i atunci să zâmbească în fiecare zi, e atât de simplu.

Și-ar mai fi, dar devine articolul prea lung. Chiar, la voi ce merge? Aveți alte idei sau sfaturi?

Articole asemănătoare

Alexandru GoțoiAlexandru Goțoi

Mai este valabilă expresia „du-te, sunt alții care așteaptă la ușă”?

Piața forței de muncă din Romania in 2019

Tudor StoicaTudor Stoica

Despre șefie cu sinceritate

Îmi place să cred că sunt un tip amuzant, dar nu toate glumele pe care le fac sunt foarte bune. Se râde mult prea tare la ele. Trageți voi concluziile aici.

Tudor StoicaTudor Stoica

Cum știi dacă primești un salariu mai mic decât ar fi dispus angajatorul să-ți ofere

Și cum să capeți cât meriți sau mai mult

Tudor StoicaTudor Stoica

Manualul angajatului toxic

Tocmai am trecut printr-o experiență dubioasă cu niște angajați toxici și aș vrea să las aici câteva din lucrurile pe care ei le-au făcut în mod consistent, ca să țin minte pe viitor și să știu cum să-i recunosc și să-i evit. Iată, pe scurt, punctajul lor: Feedback: oricine îți spune ceva ce nu-ți convine […]

Tudor StoicaTudor Stoica

Tu cât ești de isteț

Ei bine, testele de istețime au ajuns și la noi. Mi-e neclar cine a început cu ele și când, dar aud din ce în ce mai des despre ele și vreau să vă zic aici ce cred eu în ceea ce le privește. Și de ce cred eu că ele-s discutabile, mai ales aplicate într-un anumit mod.

Articole populare

George ButunoiuGeorge Butunoiu

Ia să-i aducem pe cei din Germania trei luni în România și să-i trimitem pe români acolo, să vedem care-s mai productivi!

Au dublat, au triplat productivitatea. Și, la ce le-a folosit?

Mirela OpreaMirela Oprea

Cât de gravă este criza forței de muncă și cum se poate rezolva

Și ce ar trebui să facă o afacere pentru a păstra echilibrul între profitabilitate și sustenabilitate

Radu SavopolRadu Savopol

Vom dubla salariile, când vom vinde dublu iar statul va taxa mai decent

Interviu cu antreprenorul român care a speriat Starbucks

Marius AdrianMarius Adrian

Primul meu faliment sau cum am pierdut 50.000 euro

Ca să trec mai ușor peste pierdere, am privit acești bani ca pe o taxă de școlarizare.

Mihai StănescuMihai Stănescu

Cum a ajuns un manager să-i ia locul șefului care se pregătea să-l dea afară

O infrastructură a performanței în leadership (Caz de studiu)