Standard
Marian Hanganu Marian Hanganu

Maimuța din capul mesei

Acum vreo 8 ani trebuia sa fac o prezentare pentru șeful unui Directorat General al unui minister din Turcia. Eram un grup de reprezentanți ai companiei pentru care lucram. Clădirea directoratului turc era mai mare decât un minister din România. La fel și bugetul lui.

Reprezentantul directoratului turc ne-a așteptat plin de curtoazie, ne-a însoțit până în spațioasa sală de conferințe pregătită pentru prezentarea noastră. În sală era așezată pe centru o masă de conferințe lungă, cu scaune luxoase de piele care îmbiau mai degrabă la somn, pentru că te scufundai pur și simplu în ele. Un scaun mai mare și mai impunător trona în capul mesei.

Invitații au început să sosească curând, așezându-se începând cu partea mesei care era îndepărtată de scaunul cel mare și impunător. Sincer să fiu, bărbații și femeile care ocupau aceste locuri aveau o alură de câini speriați. Pe măsură ce locurile se umpleau, indivizii care se așezau mai aproape de scaunul cel mare stăteau mai drepți. Când se uitau spre extrema mesei îndepărtată de scaunul cel mare aveau o atitudine relaxată și de superioritate. Îndată ce trebuiau să vorbească cu cineva plasat mai aproape de scaunul puterii decât ei, parcă se lăsau puțin în scaun, deveneau mai scunzi, umerii se lăsau în față și coloana se curba puțin. Luau poziția celor mai îndepărtați decât ei de scaunul puterii.

La stânga scaunului puterii s-a așezat un individ care părea să radieze putere și siguranță. Peste vreo 10 minute a apărut un alt individ, îmbrăcat cu un costum scump, care s-a așezat pe scaunul din dreapta scaunului puterii. A pus câteva întrebări despre prezentarea noastră și despre organizare. Când începea să vorbească, orice altă conversație se oprea, chiar dacă solicita o cafea mare fără zahăr.

Gazda noastră i-a îndreptat broșura din față și pixul, deși era așezat parcă cu instrumente laser, perfect aliniată cu cele din fața celorlalți participanți. Apoi a mai verificat încă o dată broșura și pixul din fața scaunului puterii, îndepărtând un fir imaginar de praf.

Peste încă 10 minute ușa camerei s-a deschis și au apărut un domn și o domnișoară, urmați de un tip masiv, cu ochelari de vedere cu lentile cromatice, tuns scurt, periuță. Domnișoara a rupt-o la fugă pur și simplu ca să verifice dacă scaunul marelui om este acolo, e în poziția perfectă, iar bărbatul a încremenit ținându-i ușa deschisă marelui om.
Am intuit imediat că acesta este Directorul General. Marele Șef și-a luat locul pe scaunul puterii, între volubilii săi adjuncți ale căror coloane vertebrale s-au curbat după scenariul deja descris anterior.

„Ha! Ha! Ha!, ce cimpanzei!” veți exclama și nu vă blamez, căci la un moment dat și eu am avut imaginea asta, a unui grup de cimpanzei la Zoo, în prezența masculului alfa.

Ideea asta nu este nici ireverențioasă, nici incorectă științific. Conform zoologului și etologului britanic Desmond Morris, autorul bestseller-ului „Maimuța Goală: Studiul unui zoolog asupra animalului uman”, oamenii nu sunt îngeri decăzuți, ci maimuțe elevate de evoluție. Oamenii nu se trag din maimuțe, ci sunt una dintre cele cinci specii de maimuțe mari care trăiesc pe Pământ. Milioanele de ani de evoluție au lăsat asupra comportamentului nostru o urmă mai puternică decât cei 12 mii de ani care au trecut de la ultima glaciațiune și în care înghesuim istoria cunoscută a speciei noastre.

În „Maimuța din biroul din colț: Înțelegerea bestiei din noi toți la locul de muncă” scriitorul american Richard Conniff analizează relațiile noastre zilnice prin prisma mecanismelor dezvoltate de-a lungul evoluției, mecanisme pe care le avem în comun cu animalele.

Nu aveți nevoie să citiți aceste cărți, deși e o idee bună, pentru a vă convinge că așa stau lucrurile. La prima ședință la care participați, așezați-vă într-un loc cu vizibilitate bună și studiați-vă colegii.

Nu va fi nevoie să ascultați ce spun, ca să știți după locul în care se așează cine este șef, cine e subordonat, cine caută favorurile cui, cine e paria etc.

Mai înspăimântător, încercați să va studiați pe voi înșivă când discutați cu șefii voștri, cu colegii și cu subordonații. Veți vedea că diferențele față de povestea mea cu turci sunt cel mult de intensitate, nu de esență.

Și nu, nu vă sfătuiesc să adoptați un comportament diferit de azi înainte, să încercați să vă tratați șefii de la egal la egal. Și ei sunt maimuțe goale și vor interpreta atitudinea Dvs ca pe o provocare, o contestare a poziției și autorității lor.