Standard
Tudor Stoica Tudor Stoica

Știi tu, lucrul ăla despre care nu prea vorbim la muncă

Ai plecat nervos de la întâlnirea cu șeful tău. V-ați spus niște lucruri, pe câteva din ele le regreți deja. Totul a început când el ți-a reproșat că nu ajungi la program la timp. Tu i-ai zis că poate așa e, dar nu se întâmplă des și oricum numai în situații cu totul și cu totul excepționale. El ți-a zis că asta contează mai puțin, că e vorba de un principiu și că nu e corect față de ceilalți colegi care vin de fiecare dată la program. Tu te-ai iritat și ai replicat că ceilalți colegi nu numai că vin la fix, dar și pleacă la fix – spre deosebire de tine care ai stat după program ori de câte ori a fost nevoie. El ți-a zis că așa e, că e recunoscător, dar că voia să-ți spună asta și că pe viitor întârzierile astea ar fi bine să se rărească. Toată discuția a continuat în același stil, cu pase ușor nervoase dintr-o parte în alta până când v-ați despărțit.

Te-ai dus acasă morocănos, traficul infernal parcă a fost și mai groaznic ca de obicei. La cină ai fost monosilabic și deși te-ai dus la culcare devreme, te-ai mutat la televizor după o oră de foit de pe o parte pe alta. De aici înainte lucrurile nu vor mai putea continua așa – ți-ai zis, dar ți-ai adus aminte de ratele de la bancă și ai oftat resemnat.

A doua zi dimineață, la cafea, ai vărsat tot ce aveai pe suflet. L-ai făcut pe omul ăla cu care ai vorbit în toate felurile (da, dacă ești leader trebuie să conștientizezi că oamenii te duc cu ei acasă – și la bine, și la rău).

Te tot gândești la treaba asta de ceva timp și simți că s-a schimbat ceva între tine și managerul tău, că ceva s-a pierdut – și eu sunt aici să-ți zic ce: s-a pierdut încrederea dintre voi doi, și nu orice încredere, ci una contractuală – în care ce trebuie să dai și ce trebuie să primești e clar și incontestabil.

O săptămână mai târziu, ai vorbit cu colegii tăi de la echipele de project management să-ți trimită bugetele lor pentru analiza economică și financiară. Te-ai gândit bine înainte ce să le ceri, ai făcut chiar o prezentare și un ghid despre ce trebuie să-ți trimită. Le-ai zis până când ai nevoie de date, ai dat în plus chiar câteva zile din zilele tale ca să-i ajuți să trimită datele la timp. Au întârziat, evident, dar nu aia e problema cea mai mare, ci calitatea datelor. Nimeni nu s-a uitat pe ghidul tău, au trimis informații pe care nu le-ai cerut, iar cele pe care le-ai cerut lipseau sau chiar dacă erau, nu păreau deloc credibile.

Ai ieșit la o țigară cu colegii tăi de echipă, erai un car de draci. Te-ai lamentat toată pauza de pipă, nu îți vine să crezi că oamenii ăia sunt așa cum sunt – adică varză. Va trebui să le mai dai câteva zile, și zilele alea vor mânca din zilele pe care le ai tu pentru consolidare. Te-ai întors în birou, ai pus mâna pe telefon și i-ai luat la rând. Două săptămâni mai târziu, prezentai datele consolidate. Îți plăcea să faci asta, dar de data asta a fost prea de tot – nu poți lucra cu toți incompetenții.

Căci da, e vorba tot de încredere aici și de pierderea acesteia – dar de data asta vorbim de încrederea pe care oamenii o au unii în alții că-s în stare și că se pricep să facă ce au de făcut. Practic deci, că-s competenți.

Altă dată, tot la țigară, ai povestit cu un coleg despre o colegă. Ați râs puțin de ea, și ați făcut tot felul de comentarii despre cum se îmbracă la birou. Pe parcursul discuției ai mai pus și de la tine, prea era starea de spirit bună. Te-ai întors la biroul tău bine dispus și ai tras tare până la sfârșitul programului, ba chiar ai mai rămas o oră în plus să mai recuperezi din ce mai aveai de făcut.

Când ai plecat, sediul era pustiu. Te-ai dus către lift, l-ai chemat și când a venit și s-au deschis ușile, în el era colega care fusese subiectul discuției de mai devreme. I-ai zâmbit și ai salutat-o, dar ea s-a uitat pe lângă tine și nu a zis nimic. Atmosfera a devenit dintr-o dată ciudată și ai simțit că nu știi ce să faci ca să ajungă liftul mai repede la parter. Și atunci ea a spus – știi, aș vrea să nu mai fiu subiectul tău de bârfă, te rog să te abții să mai spui tot felul de bazaconii despre mine altora.

Te-ai făcut stacojiu la față. De unde o fi aflat? Cine i-o fi spus? Ai bâiguit niște scuze, dar ea s-a întors cu spatele și a ieșit din lift fără să mai zică nimic. Și-ai rămas în lift până când a plecat cu tine, complet bulversat și rușinat.

Și da, tot de încredere vorbim și aici – cea în care modul în care comunicăm și ce alegem să dezvăluim fac ca lucrurile să meargă bine și să nu ne privim unii pe alții peste umăr, suspicios.

Studiez subiectul încrederii de câțiva ani, curios despre cum funcționează dinamica relațiilor umane, mai ales în contextul echipelor virtuale, multiculturale, în geografii diferite – unde încrederea e și mai greu de obținut și de păstrat.

Iar cele trei tipuri de încredere – cea contractuală, legată de competență și de comunicare fac parte dintr-un model de management al încrederii care se numește încredere și trădare în organizații.

Și-am vrut să scriu articolul ăsta pentru că săptămâna trecută am fost la un training unde am aprofundat modelul ăsta de management al încrederii și unde i-am cunoscut pe Dennis și pe Michelle, oamenii care-l împing înainte. Ăsta ar fi un motiv.

Al doilea ar fi că dacă vă interesează subiectul încrederii și despre refacerea acesteia pentru voi sau pentru organizația voastră, mi-ar plăcea să mă contactați – o puteți face pe LinkedIn. Promit să răspund la orice mesaj îmi lăsați acolo.

Și al treilea motiv e că vreau să-mi fac puțină publicitate :). Facem un podcast de neuroștiință care mi se pare super util pentru viața de zi cu zi, de acasă sau de business. Mi-ar plăcea dacă i-ați da o ascultare. Și de ce nu, dacă ne-ați spune ce părere aveți despre el și ce am putea să mai facem în el care să vă folosească și mai mult.

Cam atât. Închei cu mantra de la cursul despre încredere și trădare: nu uita că încrederea începe cu tine!