Tudor Stoica | 26 august 2020

Ce nu merge la telemuncă (și de ce mersul la birou nu o să dispară prea curând)

În primul rând termenul de telemuncă e unul idiot. Nu știu din ce sertar prăfuit a țâșnit acest concept, sau pe ce fax sau teletext a fost trimis, dar telemunca mă duce cu gândul la altceva decât la ceea ce facem.

În al doilea rând, citesc tot felul de păreri entuziaste despre cum lucrul la birou a murit de la infecția cu COVID-19. Despre cum „telemunca” și lucrul de acasă ne-au făcut să constatăm cât de inutil e efortul de a merge și reveni de la birou, de a te spăla, mânca, îmbrăcă și pregăti pentru ziua de muncă și despre ce minunat și ce zen te simți lucrând de acasă și eliminând tot efortul logistic legat de birou. Cui îi mai trebuie așa ceva? – se întreabă talibanii lucrului de acasă.

Raționamentele de genul ăsta însă le poți aplica la orice. De ce să te mai duci la o petrecere cu prietenii tăi? Nu mai bine renunți la tot ce făceai ca să te pregătești pentru ea, îți torni un pahar de orice comandat online și desfaci o pungă de chipsuri, pornești zoom și te uiți la prietenii tăi care fac același lucru? Sau apropo de școală și copii, ce simplu a devenit totul: nu-i mai duci, nu-i mai aduci, nu mai afterschool. Sigur, ignori faptul că trebuie să ai grijă non-stop de ei (chiar și când lucrezi) și că nu mai poți externaliza asta, dar hei – totul pentru moartea biroului!

Așa că am rulat săptămâna trecută un poll pe LinkedIn (mulțumesc celor care au votat!) ale cărui rezultate arată așa:

E clar că numărul de voturi e irelevant statistic (100+), dar poll-ul arată o polarizare pe care o percep și în jurul meu: două tabere la extreme – cei care vor să revină de mâine și cei care nu vor să mai revină niciodată care însumează împreună 80% din voturi și o masă relativ mică de oameni indiferenți.

Așa că m-am gândit mai bine și iată lista mea cu ce nu merge la „telemuncă” și de ce mă aflu mai curând în tabăra care vrea să revină decât cea care nu dorește așa ceva. Ia să le vedem:

• Co-creation: uitați-vă la poza de mai sus, cea care ilustrează articolul. Și acum imaginați-vă un astfel de atelier virtual, cu atât de mulți oameni. Credeți-mă, fac consultanță de ani de zile, dinamica din sală nu o vei putea recrea, indiferent ce tool folosești de colaborare. Pur și simplu nu merge la fel remote, nu e la fel de eficace și de creativ. Iar eu lucrez de ani de zile în remote delivery, iar asta e o problemă nu de ieri sau de azi, ci dintotdeauna;
• Comunicare, coordonare și aliniere: coordonez echipe de proiect la fel, de o grămadă de ani. Niciodată nu am avut mai puțină vizibilitate asupra a ceea ce se întâmplă și reciproca e la fel de valabilă: în echipele mari, vizibilitatea asupra a ceea ce se întâmplă a scăzut dramatic în ambele direcții și irosim o grămadă de timp diseminând mesaje și coodonându-ne.
• Productivitate: în jos. Asta e tendința. Motivele-s simple: oamenii se ocupă și cu altele acasă. Trebuie să aibă grijă de copii, trebuie să se hrănească, fac mai multă întreținere. Și asta e ok cu mine, poate și eu fac la fel, dar…
• Limite, limite, limite: pre-pandemie, știam clar unde începe serviciul și unde se termină. Mă rog, în cazul meu nu e complet adevărat, eu fac operațiuni de ani de zile și funcționez pe modelul always on, dar majoritatea colegilor știau că vin la birou și începe treaba și pleacă și se termină. Azi, limita muncă-acasă e foarte difuză și durează până spre seară târziu. Laptopul e la îndemână, mai rezolv din chestii pentru mâine poate și la 9 seara…
• Relații de muncă: am scris un articol despre angajaț toxici în mai. Oamenii de care vorbesc acolo au fost de la început dificili, dar din momentul în care am început să lucrăm remote lucrurile s-au degradat cu o viteză amețitoare. Relațiile de muncă au un rol determinant în a întreține și a controla starea de spirit, iar doar pe voce la telefon lucrurile pur și simplu nu merg;
• Partea socială: și nu în ultimul rând, îmi lipsește partea socială de la birou. La fântâna de apă, la cafea, la prânz, la un desert sau la ieșit la aer 10 minute, lucrurile astea mărunte au un rol extraordinar în a-ți menține percepția unei oarecare normalități. Am colegi care cât au stat acasă, pe perioada stării de urgență, mi-au zis că nici nu le mai vine să mănânce singuri. Nasol.

De-asta eu voi continua să cred cu tărie că vremea în care nu vom mai avea de ce merge la birou e încă departe, din același motiv pentru care mergem la petreceri, curtăm o fată, ieșim la o cină sau mergem în concediu – pentru că pur și simplu suntem oameni și avem nevoie de asta. Așa că mai ușor cu mobila pe scări, eu unul aș vrea să revin la birou.