Bogdan Buzdugan | 19 mai 2020

Palavragiii

De unde-or fi-nvățat să spună prostii pe bandă rulantă? – În ani de experiență ca moderatori ai emisiunilor de televiziune…

De-a lungul perioadei de criză (pentru a-i accentua efectele în mintea oamenilor și a câștiga audiență) au curs kilometri de cerneală și s-au vehiculat hectolitri de aer de către scriitorași și logoreici de tot felul, printre ei o mare cantitate de „ziariști” (am pus ghilimelele pentru că, așa cum spunea tata la ceva vreme după revoluție, „am ajuns să avem mai multe ziare și televiziuni decât jurnaliști”), dar și torente de „comentatori” pe siteuri și bloguri.

Nici măcar cenzura, în perioadele de dictatură, nu i-a împiedicat pe oameni să spună prostii, cu atât mai mult cu cât ele sunt, din punct de vedere statistic, în creștere, cu tot mai multă lume exprimându-se liber pe internet, fără a avea de fapt nimic de spus. De aceea nu-mi plac nici emisiunile cu oameni care sună și-și dau cu părerea în direct. În 95% dintre cazuri sunt doar indivizi care nu au mare lucru de spus, dar le place să se audă vorbind, mai ales la radio sau la tv, iar dacă mai sunt și politicieni, cu atât mai mult.

Ar trebui să existe peste tot manageri de criză care să organizeze și să pregătească o strategie de comunicare demnă de acest nume (și nu un comitet de comunicare științifico-fantastic, așa cum l-a numit CTP, care se bâlbâie de multe ori și-și dă cu stângu-n dreptu’). Cei care ies în față ar trebui nu numai să arate că au cap pentru a nu le ploua în gât, ci, în mijlocul acestei mișcări haotice de stări de spirit, aproximări și reflexe ideologice sau populiste, să știe să mențină o poziție clară, ghidată de inteligența emoțională și situațională. Și, în mod evident, să nu se aștepte să fie felicitați pentru acțiunea lor, deoarece majoritatea este convinsă că ar trebui acționat altfel (deși s-a arătat incapabilă să spună cum).