Cum îți alegi studiile ca să capeți un job bun

O carieră satisfăcătoare este un drum profesional care nu doar că ne place, ni-l asumăm cu uşurinţă, dar ne şi oferă posibilitatea unui câştig material confortabil. Pentru a-l găsi este nevoie de o cunoaştere foarte bună a dorinţelor şi abilităţilor noastre pe de o parte şi a pieţei muncii pe de alta.

Aşadar un start bun în carieră este asigurat de evitarea celor mai frecvente erori:

Una dintre ele ar fi lipsa unui plan complet la început de drum. Copiii îşi aleg de multe ori domeniul de studiat din comoditate sau pură pasiune, sperând că ulterior pot găsi soluţii de parcurs conforme cu acesta.

O altă greşeală este de a-şi închipui că absolvirea unei şcoli le va deschide automat anumite uşi, ceea ce este naiv. Începutul carierei necesită multă muncă, ambiţie şi determinare, indiferent ce scrie pe diploma de absolvire. De aceea căutările şi experienţele profesionale trebuie să preceadă cu mult momentul finalizării studiilor.

Apoi mulţi trişează constant, crezând că scurtăturile duc tot acolo unde duce şi drumul lung, al celor care acţionează corect. Probabil 90% dintre adeverinţele de practică eliberate în România sunt false. Nici cu recomandările sau diplomele nu stăm mult mai bine. Pentru a construi durabil o carieră, fundaţia trebuie turnată corect, solid.

Şi nu în ultimul rând, există absolvenţi care nu se desprind, nu devin independenţi, nu îşi asuma ei înşisi responsabilitatea devenirii lor. Văd încă părinţi care sună să-şi programeze copiii, mari deja, la interviu sau, mai rău, apar cu ei de mâna la uşa intervievatorilor. Viaţa profesională ne aparţine. Cei din jur ne pot ajuta cu sfaturi, numere de telefon sau suport atunci când lucrurile nu merg cum ar trebui. Dar până la un punct.

Există în mod tradiţional instituţii de învăţământ cu o rata a angajabilităţii absolvenţilor mai mare. Facultăţile de medicină, cele tehnice (IT-ul absoarbe tot ce prinde ieşit din băncile şcolii), cele specializate în HoReCa (nu ştiu dacă la noi în ţară există, dar sunt câteva de afară foarte căutate), reprezintă în prezent cartea câştigătoare.

De asemenea, orice instituţie de educaţie care este situată cât mai sus în diverse topuri specializate este mai atractivă în CV decât cele care nu prind podiumul.

Dar dincolo de facultăţi sau programe de instruire profesională, trebuie să existe un interes constant al fiecăruia dintre noi de a învăţa lucruri noi şi a ne depăşi limitele. Accesul la informație este mult mai facil, sursele diverse, trebuie doar să găsim motivaţia pentru a le accesa.

Fie vorba între noi, sunt destul de mici şansele ca un absolvent să-şi găsească din prima un loc de muncă mulţumitor, mai ales în România. Oricât de atractivă ar fi diploma lui, lipsa de experienţă cântăreşte mai mult în ochii unui potenţial angajator.

De multe ori startul greşit al carierei este cel în care tinerii au aşteptări nerealiste, refuză potenţiale optiuni de compromis şi amână astfel să facă primii paşi profesionali. Şi cu cât trece mai mult timp de la absolvire, cu atât angajatorii devin mai dezinteresaţi de cei care încă au CV-ul completat doar la capitolul “studii”.

Sfatul meu este să aibă aşteptări realiste şi să solicite feedback constant celor pe care îi întâlnesc. Motivele refuzului de angajare sunt foarte importante, mai ales la început. Poate că CV-ul conţine diverse greşeli, salariul solicitat este prea mare, prezenţa la interviu necorespunzătoare. Pentru a găsi soluţiile trebuie mai întâi să cunoşti toate datele problemei.

Pe termen scurt: să apeleze la reţeaua de cunoştinţe şi prieteni, networking-ul personal funcţionează mult mai rapid şi mai eficient decât platformele de recrutare. Şi să accepte jobul care i se oferă, chiar dacă nu pare cel ideal. Angajatorii preferă întotdeauna persoane deja angajate, pentru că au deja o validare în plus, deci şansele de a-ţi găsi un loc de muncă mai bun cresc exponenţial dacă ai deja unul măcar mediocru.

Ce poate face un angajator

Pentru a atrage talentele tinere din piaţa muncii angajatorii au nevoie cel puţin de:

– Un brand de angajator recognoscibil, ştiu că firmelor mai mici le este greu să lupte cu bugetele de marketing ale marilor companii, dar cu putină creativitate orice război poate fi câştigat;

– O cultură organizaţională orientată către diversitate, inovaţie. De multe ori companiile româneşti sunt foarte paradigmate în a alege un anumit tip de angajaţi în defavoarea diversităţii, generând apoi noi dificultăţi în zona de recrutare;

– O procedură de selecţie eficientă şi flexibilă – tinerii care au de unde alege nu vor aştepta şase luni şi opt interviuri până la oferta finală;

– Programe de adaptare şi instruire bine puse la punct, care să-i ajute pe cei ieşiti din băncile şcolii să facă saltul cerut de angajatori. Foarte puține companii au programe de onboarding care chiar să funcţioneze, indicatorul cel mai relevant fiind numarul mare al celor care părăsesc echipa în primele luni de la angajare. Cât despre instruire, statisticile oficiale ne duc la coada clasamentelor europene, iar efectele sunt vizibile.

Ce poate face sistemul de educație

Dincolo de nevoia de reforme la nivelul conţinuturilor şi metodelor folosite, învăţământul public autohton suferă de trei mari lipsuri: o viziune clară, resursa umană de calitate şi investiţii susţinute.

Şcoala românească nu ştie, de câteva decenii deja, ce anume vrea să scoată de pe băncile ei.

În plus, atât timp cât educăm copiii cu ajutorul unor resurse slab calificate, demotivate, absente, lipsite de interes profesional, deconectate, în şcoli care fie arată ca în filmele de groază, fie sunt intr-un perpetuu şantier, nu avem cum să scăpăm de tara naţională a lui “las-o că merge aşa!”

Cadrele didactice reprezintă primele exemple profesionale ale elevilor. Şi tot mai rar aceste exemple sunt unele de urmat. Punctualitatea, seriozitatea, capacitatea de a fi proactiv, curiozitatea profesională, atitudinea de tipul “orice este posibil” toate acestea se învaţă implicit la şcoală, din interacţiunea cu dascălii.

Dacă vrem schimbări în piaţa muncii, primul pas este să facem ordine în şcoli. Şi să nu ne mai bazăm percepţia pe excepţii (olimpici, profesori din şcoli de top), pentru că piaţa muncii este formată din marea masă a absolvenţilor, nu doar din cele câteva vârfuri.