Mazeta, Trompeta şi Opereta

Am văzut eu alt film? De unde “face praf”? (more…)

Ghid de orientare în presa de azi… și de mâine

Peisajul presei românești se schimbă într-un ritm amețitor. Când nu dispar cu totul, numele vechi din print sau din TV încetează să mai semene cu ceea ce erau în urmă cu trei ani. Fenomenul tabloid lovește peste tot, atât de puternic încât nu reușesc să reziste nici redutele cele mai conservatoare. Pentru a te orienta, mai mult decât oricând, ai nevoie de o hartă și de o busolă care să-ți arate ce merită să citești și unde merită să publici.

Multe ziare cândva de primă ligă sunt acum istorie sau refugiate în online (Business Standard, Gândul, Cotidianul). Dacă n-au dispărut complet, ziarele și televiziunile credibile ale anului 2008 sunt acum mai aproape de tabloid decât de quality (ex: Realitatea TV). Posturile de știri pierd teren în fața generalistelor, pe măsură ce renunță la pretenția imparțialității, pentru a a deveni jucători în disputele publice (ex: Antena 3, RTV, B1).

Sunt schimbări care adesea nedumeresc și uneori dezgustă! Și totuși, presa rămâne un canal de comunicare esențial pentru orice tip de brand (persoană, produs, companie, organizație). Voi enunța numai trei dintre motivele mulțumită cărora presa contează încă:

1. presa are (încă) cea mai extinsă difuzare controlabilă în mod direct (ACOPERIRE)

2. presa rămâne cel mai eficient sistem de selectare a informațiilor, după criterii prestabilite (RELEVANȚĂ)

3. presa are (încă) cele mai elaborate sisteme de producție (packaging) a informației (IMPACT)

Avem așadar nevoie de presă în continuare, pentru a ne informa și pentru a transmite informații despre noi.

Cum ne orientăm în acest peisaj mereu schimbător? Ceea ce vă propun este nu doar o hartă, pentru că aceasta s-ar putea dovedi depășită în doar câteva săptămâni. Vă ofer instrumentul cu ajutorul căruia să vă construiți propria hartă, pe care să o actualizați rapid și să o personalizați, în funcție de propriile percepții.

Publicistica – prin care înțeleg difuzarea de informații către publicuri de masă – are trei forme de manifestare:

1. ȘTIRI FACTUALE (Hard News)
2. RELAȚII PUBLICE (Public Relations)
3. DIVERTISMENT (Entertainment)

Continuarea pe gavacaritei.ro

Relansarea creditarii in Romania

Banca Nationala a Romaniei a publicat evolutia indicatorilor monetari si de credit in luna septembrie. Conform datelor BNR oferta de moneda (indicatorul monetar M3) a crescut cu 0,7% mom (4,8% an/an), la 231,5 mld. RON. Aceasta evolutie a fost determinata de componenta active externe nete, cu un avans de 8,2% mom (respectiv 90,8% an/an). Pe de alta parte, componenta active interne nete a scazut cu 1,8% mom (contractie de 10,4% an/an).

In contrapartida, creditul neguvernamental a crescut pentru a doua luna consecutiv in septembrie, cu 0,5% mom, la 223,1 mld. RON. Aceasta evolutie a fost determinata de componenta creditare in RON, in urcare cu 1,9% mom (la 85,7 mld. RON, reprezentand 38,4% din creditul neguvernamental total), evolutie influentata pozitiv de deciziile de politica monetara. Se remarca creditul acordat companiilor in RON, in urcare cu 2,6% mom, la 51,5 mld. RON. De asemenea, creditul acordat persoanelor fizice in RON s-a majorat cu 0,9% mom, la 34,3 mld. RON.

Pe de alta parte, creditul neguvernamental in valuta s-a contractat cu 0,3% mom, la 137,3 mld. RON, evolutie determinata, in principal, de declinul componentei persoane juridice (cu 0,9% mom, la 67,8 mld. RON). Creditul acordat populatiei in valuta a crescut cu 0,3% mom, la 69,5 mld. RON.

image001

Continuarea pe economiaonline.ro

Povestea a două porturi – De ce terminalul cerealier de la Constanţa rugineşte şi cel de la Varna înfloreşte

Mulţi spun despre bulgari că au o ţară cât o treime din a noastră şi că prin urmare produc mult mai puţine cereale – ce uită aceştia este că bulgarii au randamente cam cu o treime mai mari ca noi şi exportă din producţie cu o treime sau doua mai mult decât o face România. (more…)

Goana după pământ

Ce semnifică achiziţia făcută de Traian Băsescu (more…)

Ce aud (de la guvern) și mai ales ceea ce ar trebui să aud despre buget, salarii și pensii

”Dacă Președintele nu promulgă bugetul și îl retrimite în Parlament, se blochează țara”. Este o declarație care te șochează atunci când vine din partea purtătorului de cuvânt al unui guvern, oricare guvern ar fi el și oricare ar fi purtătorul de cuvânt. Nu numai că expresia în sine este o enormitate din punct de vedere economic, dar, scuzați-mi sinceritatea, este și o mare minciună.

Am explicat luni seară, la Realitatea TV, ce se întâmplă tehnic daca bugetul pentru 2014 nu este adoptat de către Parlament și promulgat de președinte. Este simplu: în cazul în care bugetul pentru 2013 nu este aprobat, până la aprobarea lui, în fiecare lună, bugetul alocat este bugetul anului  2013 împrățit la 12 luni. Adică 1/12. personal nu cred că nu va fi adoptat și promulgat decât dacă guvernul, repet, guvernul și nu Președintele va acționa în acest sens. Președintele are atributul să retrimită o singură dată o lege pentru reexaminare. Parlamentul are opțiunea în secunda 2 să adopte din nou legea, cu modificări nesubstanțiale, iar Președintele va trebui să semneze ca primarul.

Din păcate, necunoașterea legii pensiilor nu mai reprezintă o excepție, ci pare să fie regula. Primul exemplu care îmi vine în minte, este declarația premierului din data de 28 octombrie 2013: “Avem un spaţiu de creştere atât a pensiilor, cât şi a salariilor, important este să vedem exact în ce fel folosim acest spaţiu fiscal. Din punctul meu de vedere – şi este şi cel al ministrului de Finanţe – nu mărim toate salariile şi pensiile cu 3 virgulă ceva la sută, ci încercăm să ne adresăm celor cu venituri mici şi unor categorii speciale, fie că vorbim de medici rezidenţi sau de profesori debutanţi, pentru că, altfel, cei care au deja salarii şi pensii mari nu o să simtă foarte mult cei 3,75%, dar dacă mergem ţintit pe anumite categorii, creşterea va fi mai semnificativă”.

Evident, în condițiile în care există o lege în vigoare (legea 263/2010 privind sistemul unitar al pensiilor), care spune clar ”valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflației la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, realizat pe anul precedent”, a spune că majorezi diferențiat punctul de pensie nu demonstrează decât 2 lucruri: necunoașterea legii sau dorința de a modifica legea astfel încât să fie cum vrei tu.

A fost o eroare a mea”

Doar o zi mai târziu, în 29 octombrie, premierul a spus clar și răspicat că se încadrează în prima situație: ””A fost o eroare a mea, în sensul în care eu mă refeream la indexarea salariilor şi am spus din greşeală şi de pensii. Doamna ministru Câmpeanu m-a sunat imediat şi mi-a reamintit că avem o decizie a Curţii Constituţionale: pensiile sunt bazate pe contribuţii şi nu poţi să le opreşti să le îngheţi pe cele mai mari şi să le creşti doar pe cele mici. Deci, pensiile vor creşte toate cu acel 3,76%”

Scuzați-mi teama bazată inclusiv pe experiența menționată mai sus, dar, în același context a spune că ”dacă Președintele nu promulgă bugetul, nu vom putea majora pensiile cu 3,76% de la 1 ianuarie”, intră, din punctul meu de vedere, în aceeași categorie: o eroare care ar trebui urgent rectificată. Voi explica imediat de ce, dar înainte, pașii acestei erori (și comentariile mele în paranteză)

Pasul 1: Președintele spune la finalul săptămânii trecute că nu e de acord cu majorarea accizelor la carburanți (cu cei 7 eurocenți pe litru), și că se gândește să retrimită bugetul în Parlament și chiar să sesizeze Curtea Constituțională. (posibil)

Pasul 2: Premierul spune că dacă Președintele nu promulgă bugetul până la 1 ianuarie, domnia sa nu va mai putea să majoreze pensiile cu 3,76% de la 1 ianuarie (eronat, din punctul de vedere al economistului)

Pasul 3: În loc să se corecteze, premierul îl trimite pe purtătorul de cuvânt al guvernului, care transmite public că ”Dacă președintele nu promulgă bugetul, se blochează țara (halucinant)

Pasul 4: Premierul încearcă să își ”salveze” purtătorul de cuvânt, declarând miercuri, 27 noiembrie că ”Am văzut că unii ori nu înţelegeau, ori se făceau că nu înţelegeau. Eu nu am spus că nu plătesc pensiile de la 1 ianuarie. Sigur că le plătesc. Nu plătesc pensiile mărite dacă nu am noul buget, adică nu pot să le măresc. Nu pot să măresc salariul minim. Nu pot să măresc salariile pentru rezidenţi. Nu că nu le plătesc deoc. sunt convins că orice om cu capul pe umeri a înţeles foarte clar ce am vrut să spun” (eronat de două ori).

De la a nu achita o majorarea de 3,76% pentru pensii (care de altfel nu este pusă în imposibilitate de o nepromulgare a bugetului – voi demonstra, și până la ”se blochează țara” este o diferență ENORMĂ. Din prestațiile publice ale miniștrilor din cabinet și ale comunicatorilor, mi-e teamă că domul Ponta se referă chiar la dânșii. Chiar la cei care interpretează o astfel de situație drept ”se blochează țara”.

Acum, de ce în fapt se pot plăti pensiile indexate, chiar dacă nu este bugetul promulgat:

Argumentul este extrem de simplu chiar și pentru un economist ca mine, care am studiat doar bazele dreptului: există o lege în vigoare. Legea la care fac referire, din nou, este legea 263/2010, care spune așa:

Screen Shot 2013-11-28 at 1.31.48 AM

Deci, nepromulgarea legii bugetului NU ANULEAZĂ obligația statului/guvernului de a respecta toate celelalte legi ale României. Aici, după umila mea părere de economist, interpretează eronat premierul, așa cum a făcut și în 28 octombrie 2013.

Premierul nu poate invoca:

a) că nu poate respecta legea pensiilor pentru că nu s-a adoptat bugetul. Ar fi la fel de stupid ca și când ar spune că ministerul de finanțe nu poate plăti ratele scadente în ianuarie la împrumuturi (adică incapacitate de plată a României) pentru că nu a promulgat Președintele legea bugetului. În cazul nepromulgării, bugetul lunar reprezintă 1/12 din bugetul anual, iar dacă banii nu ajung pentru tot ceea ce vrea guvernul în luna respectivă, este simplu: prioritizează. Și prioritate au legile în vigoare, în fața dorințelor domnului Vicepremier Dragnea de a ”regenera urban municipiile sau de a moderniza statul românesc”. Evident că dorințele domnului Dragnea, care ar fi lăudabile dacă ar respecta programul de guvernare (”toate investițiile care se pot face din bani europeni se vor face din bani europeni”), pălesc în fața obligației de a respecta legea - inclusiv indexarea pensiilor. Adică, chiar și la 1/12 din buget, obligația guvernului este să modernizeze mai puțin spre deloc satul și să plătească ceea ce trebuie să achite, prin lege. Legile în vigoare au prioritate în fața demersurilor de genul ”investim pentru pacea mondială”.

b) deasemenea, premierul nu poate invoca că a douasprezecea parte din bugetul anul nu îi ajunge ca să indexeze pensiile (ceea ce a făcut și vineri și miercuri). Din trei motive (deși oricare dintre ele este suficient).

Continuarea pe soviani.com

Impozitarea capitalului sau a muncii? O falsă dilemă

La nivelul macroeconomic al fiscalității, filozofia exprimată succint în principiul „Să moară capra vecinului!” își găsește aplicare în discuția referitoare la impozitarea capitalului, respectiv a muncii. Se susține că în România capitalul este prea bine remunerat în comparație cu munca; profiturile companiilor reprezintă o parte mai mare din PIB decât salariile angajaților. Prescripția politică implicită este aceea că fiscalitatea ar trebui schimbată astfel încât capitalul să suporte o povară mai mare. Bine, veți observa, s-ar putea susține la fel de bine și concluzia opusă, anume că impozitarea muncii ar trebui redusă, dar să nu ne facem iluzii, „echilibrul” fiscal se dorește a se realiza prin creșterea poverii corporațiilor, nu prin descreșterea poverii salariaților. Cum ziceam, „să moară capra capitalului” sună prea tentant ca să mai analizăm cu luciditate realitatea.

Într-un fel, ideologizarea discuției este binevenită, pentru că ajută la separarea apelor curate ale gândirii economice sănătoase de apele îmbâcsite cu sofisme ale gândirii populist-socialiste. Punerea problemei în termeni de „capital versus muncă” atestă faptul că, în opinia unora, jocul economic este unul cu sumă zero. Plăcinta economică (PIB) este atât cât este, mai rămâne să vedem doar cum se împarte ea între capitaliști și salariați. Altfel spus, distribuția avuției în societate este rezultatul luptei de clasă între proprietarii capitalului și proletariat – bătălie care dacă tot nu mai poate fi tranșată cu trimiterea primilor în Gulag, atunci măcar merită să fie „arbitrată” de stat prin impozite.

Continuarea pe logec.ro

”Quand la Chine s’eveillera, le monde tremblera”?

Celebra frază napoleoniană ”Quand la Chine s’eveillera, le monde tremblera” (Când China se va trezi, lumea va tremura), devenită celebră ca titlu al best sellerului publicat de membrul Academiei Franceaze Alain Peyreffite, în 1980, cred că trebuie citată cu semnul întrebării. Oare chiar s-a trezit China şi dacă da, chiar va tremura lumea?
Cum şi când s-a ”trezit” China

”Modelul chinez de dezvoltare, denumit de literatura economică melting-pot, este o combinaţie de puţin leninism, o doză de liberalism, mai multe doze de confucianism şi o picătură de social-democraţie europeană” (Jean-Michel Quatrepoint: ”Mourir pour le Yuan. Comment eviter un guerre mondiale”, Francois Bourin Editeur.2011.)
Astfel,milenara cultură chineză nu s-a oprit la descoperirea busolei, monedei, hârtiei, rachetei, mătăsii sau prafului de puşcă. A descoperit şi un mod de combinare a ceea ce părea că nu se poate combina: comunismul cu capitalismul. Economia chineză este o economie mixtă extrem de bine controlată de o forţă politică inteligentă şi pragmatică ce a lăsat sectorul privat să se dezvolte. A fost deschisă economia pentru marile societăţi mutinaţionale cu condiţia de a transfera tehnologiile cele mai moderne şi a facilita, prin marketingul lor, exportul produselor spre cele mai competitive pieţe occidentale. Dezvoltarea spectaculoasă a acestei curioase economii mixte s-a datorat însă nu numai eforturilor în planul politicii interne ci şi efortului guvernamental de a accede la Organizaţia Mondială a Comerţului, facilitând exportul spre ţările occidentale şi Japonia prin liberalizări vamale.

Reformele economice nu au fost nici precedate, nici acompaniate şi nici urmate de reforme politice. Liberalizarea economiei nu a însemnat şi liberalizarea politică, nefiind făcute nici un fel de concesii în domeniul pluripartitismului, al drepturilor omului, al libertăţilor civice sau ale libertăţii de exprimare.

China a obţinut succese economice spectaculoase şi o creştere importantă a nivelului de trai al unei populaţii de peste un miliard de persoane construind cu ajutorul unui stat autoritar şi un partid unic o economie de tip capitalist înalt concurenţională.
Criza nu a putut fi însă ocolită. Pentru prima dată în ultimle două decenii s-a încetinit ritmul de creştere, au apărut dificultăţi la export,s-au intensificat mişcările revendicative ale muncitorimii, s-au aplificat probleme pieţei imobiliare, se prefigurează o fugă a capitalului naţional spre ţări mai stabile.

Din ce în ce mai mulţi analişti au o părere sceptică despre viitorul ecomomic al Chinei. Ultimii ani au adus pe piaţa previziunilor o mulţime de studii cu concluzii îngrijorătoare, chiar pesimiste, privind capacitatea economiei chineze de a rezista nu numai actualei crize, dar şi variatelor procese de reaşezare a zonelor de putere într-o lume a globalizării neoliberale. De la Nouriel Roubini la Jean Luc Buchalet, o pleiadă de cercetători ai Chinei au criticat fie faraonismul investiţional, fie lipsa de politici sociale, fie lipsa de drepturi democratice, fie discrepanţele teritoriale, fie supraîncălzirea economiei, fie poziţia faţă de Tibet şi Taiwan, fie alte şi alte elemente care apăreau în concepţiile lor ca iminente pericole pentru progresul, dezvoltarea şi stabilitatea viitoare a Chinei

Este oare posibil ca în contextul acestor dificultăţi reale, China să-şi urmeze drumul spre supremaţia economică mondială ?

Se crede că dificultăţile vor continua şi că tipul de economie mixtă practicat până în prezent şi-a epuizat avantajele, evidenţiind tot mai des dezavantaje atât în planul evoluţiei sociale, al inegalităţilor de venituri şi, mai ales al inegalităţii dezvoltării regionale. Conştienşi de aceste pericole, decidenţii politici chinezi încearcă o perfecţionare şi o adaptare a modelului de dezvoltare la noile condiţii.

Al XII-lea plan cincinal (2011-2015) este o dovadă în acest sens. Numită ”creştere intensivă”, dezvoltarea pe această perioadă încearcă să reorienteze modelul economico-social într-o direcţie mai adecvată cerinţelor şi restricţiilor competiţionale ale perioadei post-criză, cu instrumente de politică economică mai flexibile în scopul impulsionării consumului intern, a activităţilor de progres tehnic prin cercetare-dezvoltare şi, mai ales, prin echilibrarea raportului cost/benficiu la nivel macroeconomic, ceea ce ar duce la diminuarea inegalităţilor în raportul investiţii productive/servicii sociale.

Cu toate acestea, se asteaptă ca economia chineză să-şi pondereze creşterile în următorii ani, cifrele estimate ajungand până la 8 procente, deşi de aproape un deceniu creşterea de 8 procente a fost considerată oficial, de catre autorităşile chineze, ca fiind minimul necesar pentru a menţine stabilitatea socială.

A doua putere economică a lumii nu se poate mândri nici cu o poziţie importantă în termenii performanţelor indicatorilor dezvoltării umane. Calculaţi de către Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare ( PNUD) pe baza a trei criterii: calitatea serviciilor medicale, accesul la educaţie şi nivelul material de trai, aceşti indicatori situează China doar pe locul 89, mult în urma principalilor ei competitori economici: Statele Unite ale Americii, Japonia, Germania sau Marea Britanie.

Ca urmare, autorităţile chineze încearcă să navigheze printre două pericole: unul este acela al supra-stimulării economice, care poate produce inflaţie, iar celălalt este cel al scăderii economice prea bruşte care ar putea determina un şoc social. Măsurile în domeniul politicii monetare se lasă încă aşteptate, dovadă că autorităţile nu au ajuns încă la o concluzie certă privind ireversibilitatea încetinirii ritmului de creştere, încercând să contracareze prin stimularea investiţiilor interne în proiecte gigantice de infrastructură ca şi prin căutarea unor noi oprtunităţi de plasare a unor disponibilităţi financiare pe pieţele străine.( Liming Wang: ” Rising China in the Changing World Economy”. Routlege.2012;)

Continuarea pe cursdeguvernare.ro

Opţiunea românilor: între baschet şi poker?

Zilele trecute s-a întâmplat încă un fapt care a îndepărtat mai mult malurile Atlanticului dintre Washington şi Berlin. Ministerul de finanţe al Statelor Unite ale Americii a atacat dur politica economică a Germaniei în Europa. Aceste acuzaţii apar pe un fond tensionat în urma interceptărilor americane ale cancelarului german. În raportul semestrial de aproximativ 35 de pagini al acestei instituţii,Washingtonul susţine că Germania ar fi realizat un excedent comercial în urma crizei din zona euro pe spinarea statelor europene. Germania ar fi o „piatră de moară atârnată de gâtul Europei” şi ar genera un efect deflaţionist în zona euro afectând grav chiar şi economia mondială. Guvernul de la Berlin ar trebui să se concentreze mai mult pe viitor, pentru a stimula creşterea economică internă şi a consolida zona euro. De altfel, Statele Unite de mai multă vreme şi-au arătat dezaprobarea faţă de politica de austeritate impusă de cancelarul german în Europa. Fără stimulare economică, statele europene aflate în criză nu au şanse de reînviorare a economiei. Responsabilitate bugetară da, însă nu fără investiţii publice şi intervenţii ale statului pentru creştere economică.

Ce înseamnă însă acest apel al Americii la adresa Europei şi ce am avea noi de făcut în afară de a tăcea din timidiatea strămoşească? Tensiunuile actuale dintre America şi Germania trec aproape neobservate la periferia Europei. Tocmai ţări precum România, a căror statalitate pare să fie grav afectată de problemele economice, ar trebui să ştie să atragă un maxim de beneificiu şi un plus de stabilitate din acest conflict. Poziţionându-se clar alături de o parte a baricadelor şi renunţând la oportunismul tradiţional ar fi mai mult decât doar o sursă de credibilitate pe plan extern. Identificând exact problemele cu care se confruntă România, am înţelege că o axare politică în viitor alături doar de un singur aliat este mai importantă decât habotnicia euroatlantică a “monoplolistului pe relaţii externe ale ţării”, care s-a dovedit a fi o fantasmagorie, deoarece SUA şi Europa de mult nu mai au un interes comun. Când euroatlantismul este produsul analizei strategice a ţării, nu este de mirare că ne fuge pământul de sub picioare nu doar prin retrocedări, dar şi prin pasivitatea faţă de deciziile la nivel interanţional. Inaugurarea proiectului de la Deveselu, neavând nicio rădăcină etimologică în vreo stare de veselie, impune pentru o amplificare şi intensificare a relaţiei transatlantice mai mult decât un salut de infanterist în dreptul unei staţii de radar. Nivelul de înţelegere al unei mari puteri din lume asigură şi modul în care această putere îşi tratează aliaţii. Din timpurile glorioase ale Imperiului Britanic ştim că englezii îşi tratau aliaţii după sentimentul lor de valoare de sine mai mult decât după devotamentul pentru coroană. La capitolul devotament, România ar putea ocupa printre primele locuri din lume, lupatând pentru aliaţi, precum Germania, chiar şi fără un tratat militar.

Continuarea pe cotidanul.ro

Noul Guvernator BNR va fi un Bancher

Mandatele de la BNR expira la sfarsitul anului viitor. Schimbarea garzii este ceruta atat din interior precum si din exterior, dincolo de intoxicarile vehicolelor controlate de actuala conducere.

Rateurile de politica monetara si de credit, mediul ostil de afaceri instituit in ultimii ani care precipita iesirea bancilor din Romania si implicarea in manipularea indicilor de piata face ca atitudinea umila si acomodativa sa nu mai fie suficienta pentru a ocupa pozitia de Guvernator.

Pe acest fond de nemultumire noul Guvernator BNR va fi o persoana cu experienta bancara.

Conducerea BNR este una numita politic, colegiala la fel ca la ASF.

Pana acum d.Isarescu a fost reprezentantul Presedintelui Iliescu si a PSD, rezistand inclusive intentiei de schimbare a Premierului Nastase.

Pe algoritmul politic al conducerii colegiale, in oglinda fata de ASF, Guvernatorul va fi al PSD, Prim Vice Guvernatorul de la PNL, iar restul Vice Guvernatori si membri ai Consiliului de Administratie PSD,PDL,PNL si minoritati.

Continuarea pe lucianisar.com